Leroy Merlin, retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță că întregul portofoliu de produse este disponibil în magazinul online din această lună, cu livrare în toată țara. Compania estimează o dublare a veniturilor generate pe segmentul e-commerce în următoarele luni.
Clienții vor avea posiblitatea să cumpere online sau să comande telefonic, alegând din cele 30.000 de produse care alcătuiesc gama completă a retailerului. Produsele de dimensiuni mari și medii precum materialele de construcții sau utilajele sunt printre categoriile noi adăugate în magazinul online.
Politica de preț a celor comercializate online este identică cu cea aplicată în magazinele fizice ale retailerului francez. Cei care doresc să comande produse online cu livrare la domiciliu trebuie să intre pe site-ul oficial. Mai apoi vor selecta magazinul cel mai apropiat de adresa la care vor să fie livrată comanda.
Termenul de livrare este de 1-3 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii prin SMS sau email, iar taxa de transport pornește de la 15 lei. Aceasta poate crește în funcție de volumul și/sau greutatea totală a comenzii și distanța fațî de magazinul de unde comanda a fost plasată.
„Dacă acum doi ani era bine pentru un retailer să aibă un segment de e-commerce, acum însă a devenit o necesitate. Din strategia noastră pe piața locală nu poate lipsi o abordare omnicanal, care să includă posibilitatea clienților de a achiziționa online produsele cu livrare la domiciliu oriunde în țară.
În prezent, estimăm că jumătate, poate chiar și mai mult, dintre clienții noștri accesează site-ul Leroy Merlin înainte de a cumpăra din magazin sau invers.
Vom continua să ne dezvoltăm accelerat bazându-ne pe această tendință, prin vânzarea online a unui număr din ce în ce mai mare de produse, inclusiv a celor de volume mari și mizăm pe extinderea gamelor în viitorul apropiat”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.
În topul celor mai populare categorii de produse din magazinul online s-au situat în ultimul an produsele de grădinărit, decorațiunile și uneltele. Compania estimează că acest top se va schimba în următoarele luni odată cu dezvoltarea segmentului de e-commerce. Se așteaptă o creștere pe segmentul materialelor de construcții, ușilor și ferestrelor sau pardoselilor.