in

Transilvania Construcții reia procedurile pentru delistarea de la bursă

Consiliul de Administrație al companiei Transilvania Construcții a convocat pentru data de 22 iunie o AGA în care pe ordinea de zi figurează un punct despre retragerea de la tranzacționare a societății. Un demers similar al companiei care operează spații logistice în principal în zona Ardealului a fost revocat la finalul lunii februarie după obiecții realizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Transilvania Construcții (COTR) reia procedurile pentru delistarea de la bursă în care s-a împotmolit la începutul acestui an.

Acționarii majoritari Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu) apar în ultima raportare către operatorul de piață BVB ca având participații cumulate de 94,80%, doar marginal sub reperul de 95% prevăzut de lege pentru ca un emitent să se încadreze în condițiile de retragere de tranzacționare. Compania vizează acest lucru, iar în acest scop Consiliul de Administrație a convocat pentru data de 22 iunie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor care are pe ordinea de zi atât un vot privind inițierea retragerii de pe bursă, cât și un punct privind alegerea unui evaluator agreat de organizația de resort ANEVAR în vederea realizării unei evaluări pentru un preț echitabl la care să fie efectuată o ofertă de retragere. Transilvania a mai inițiat un demers în acest sens la cumpăna dintre ani, însă acesta a fost abandonat după notificării ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care au determinat în februarie o revenire a boardului asupra decizei de convocare a AGA.

În același interval de raportare, cheltuielile totale din exploatare s-au majorat cu 8,78%, la 6,07 milioane lei, de la 5,58 milioane lei. De asemenea, pierderea financiară a fost redusă cu 32,84%, la 1,82 milioane lei, de la 2,71 milioane lei, ceea ce a contribuit la o explozie de 143,02% a profitului net, care a urcat la 2,36 milioane lei, de la aproximativ 974.000 de lei în primele 3 luni ale anului trecut. În pofida performanței bune, compania care operează spații logistice în special în zona Ardealului nu are o proiecție clară asupra viitorului imediat. În raportarea trimestrială, Transilvania Construcții menționează limitarea drastică a circulației persoanelor și închiderea unor activități economice, în special în industria hotelurilor și restaurantelor sau a activităților sportive. „Aceste măsuri au creat efecte negative în lanț în ceea ce privește majoritatea activităților economice”, mai spune documentul citat.

Activele totale ale Transilvania Construcții erau, la 31 martie, de 258,42 milioane lei, cu 3,38% mai mari decât cele de 249,96 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile au urcat cu 4,07%, la 155,59 milioane lei, de la 149,50 milioane lei. Compania menționa la raportarea semestrială  de anul trecut utilizarea creditului pentru dezvoltarea depozitului 39, cu suprafață de 14.000 metri pătrați, din Parcul Logistic Transilvania. La ultimul preț de închidere de pe bursă, de 115,00 lei/acțiune, nivel care ar situa capitalizarea de piață a firmei la 91,97 milioane lei (19,01 milioane euro).