in

Încep lucrările de construcție la sala polivalentă din Constanța

Astăzi, 11 mai, încep lucrările de execuție la sala polivalentă de la Constanța, ce va avea o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP), conform Companiei Naționale de Investiții.

Obiectivul de investiții va beneficia de o sală de competiții care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial. Totodată proiectul noii săli polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative.

Noua sală polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri.
Obiectivul de investiții are o valoare de aproximativ 67,9 milioane lei, urmând a fi finalizat în anul 2022.