in

Nusco investește 15 milioane euro în construcția unei noi fabrici de uși și ferestre Pinum lângă Autostrada A3, în care va muta producția de pe platforma Pipera

Material susținut de Profit.ro

Familia italiană Nusco urmează să înceapă construcția unei noi fabrici de uși și ferestre Pinum, în localitatea Moara Vlăsiei din nordul Bucureștiului, în care va fi mutată unitatea de producție ce funcționează acum într-o hală a fostului Combinat de Industrializare a Lemnului Pipera. Pe platforma din Pipera va rămâne doar un showroom Pinum, în contextul în care aici se construiește un proiect rezidențial major, care are deja circa 600 de apartamente.

„Noua fabrică Pinum Doors & Windows, care va fi defășurată pe 13.500 metri pătrați, va găzdui o linie de producție de uși de interior, tâmplărie și fațade de aluminiu, dar și un spațiu dedicat depozitării materialelor și produselor noastre. Noua fabrică va necesita o investiție de peste 15 milioane euro și va fi complet automatizată, echipată cu tehnologie de ultimă generație, astfel că noua unitate de producție a Pinum va fi competitivă la nivel atât național, cât și internațional”, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Pinum Doors & Windows. În interiorul halei de producție și depozitare se propune o zonă de birouri cu acces din exterior. Adiacent halei, în legătură directă cu aceasta, se propun două corpuri de clădire. Spre partea de Est, corp de birouri P+2, ce comunică la nivelul parterului cu hala principală. Spre partea de Sud, corp de clădire P+1 ce cuprinde spații sociale și sala de mese, care comunică la nivelul parterului cu hala principală, prevăzută cu spații sociale și spații tehnice, se arată într-un document prezentat de producător autorităților și analizat de Profit.ro.

Fabrica Pinum a raportat în 2022 vânzări record de peste 22 milioane de euro, în creștere cu aproape 30% față de afacerile înregistrate în 2021 și cel mai ridicat nivel al ultimului deceniu. Hala Pinum din Pipera ocupă acum circa 22.000 de metri pătrați. În noua fabrică vor fi mutate doar liniile noi de fabricație din Pipera, la cele vechi urmând a se renunța, și vor fi montate linii de producție suplimentare în noul amplasament. Extindere pe imobiliare Planul actual al investitorului este să extindă ansamblul rezidențial Nusco City și în zona ocupată acum, parțial, de hala de producție Pinum. Nusco City va ocupa 2,5 hectare din fosta platformă Pipera. În prima fază s-au construit 4 blocuri cu 7 etaje ce înglobează 310 apartamente, în urma unei investiții de 35 milioane de euro, și a continuat cu o a doua etapă în oglindă, aproape de finalizare, care duce investiția la 70 milioane de euro.

Extindere pe imobiliare Planul actual al investitorului este să extindă ansamblul rezidențial Nusco City și în zona ocupată acum, parțial, de hala de producție Pinum. Nusco City va ocupa 2,5 hectare din fosta platformă Pipera. În prima fază s-au construit 4 blocuri cu 7 etaje ce înglobează 310 apartamente, în urma unei investiții de 35 milioane de euro, și a continuat cu o a doua etapă în oglindă, aproape de finalizare, care duce investiția la 70 milioane de euro.

Michele Nusco nu exclude dezvoltarea unor clădiri de birouri pe o parte din terenul de circa 23 de hectare al fostei platforme industriale. Reprezentanții companiei au anunțat că în contextul pandemiei au reconfigurat proiectul, proces în urma căruia a rezultat un număr mai redus de apartamente în favoarea balcoanelor și teraselor. De asemenea, complexul va cuprinde și un parc amenajat pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați.

Cu acest proiect, familia Nusco se alătură unor investitori precum Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Dragoș Bîlteanu, Ali Madadi, One United Properties, London Partners, Forte Partners, Hagag sau Prime Kapital, care lucrează la proiecte rezidențiale în această zonă, după ce au speculat că spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, fac zilnic naveta circa 100.000 de angajați. Michele Nusco a început și dezvoltarea unui complex cu 121 de vile ce va fi amplasat pe un teren de peste 5 hectare din Tunari și în care va investi peste 30 de milioane de euro. Prima fază, cu 52 de vile, are ca termen de finalizare trimestrul al doilea din 2024, iar întregul proiect va fi livrat la finalul anului 2025.

Între 2015 și 2017, Michele Nusco a încasat circa 82 de milioane de euro din vânzarea unor părți din fosta platformă Pipera. A început prin vânzarea turnului de birouri Nusco Tower cu 46 milioane de euro către Globalworth, a continuat cu vânzarea a 4 hectare de teren din fosta platformă către Portland Trust pentru circa 20 milioane de euro (lot pe care s-a construit Oregon Park) și s-a încheiat cu tranzacționarea a alte două loturi învecinate, tot din fosta fabrică Pipera și tot către Globalworth, la un preț de 16 milioane de euro (pe lotul de lângă Nusco Tower, Globalworth a construit turnul Globalworth Square).  Nusco Imobiliara a mai dezvoltat și proiectul Citta Residential Park pe un teren de 1,6 hectare cumpărat în 2006 – parte din platforma INCERC din Pantelimon. În complex sunt 5 blocuri a câte 92 de apartamente fiecare. Portofoliul de dezvoltări imobiliare al Nusco mai cuprinde și ansamblul Premio, format din două blocuri cu 32 de apartamente de lux în centrul Bucureștiului. În trecut, compania a mai dezvoltat  trei clădiri de birouri de dimensiuni mai mici în Floreasca și lângă Satul Francez.