in , ,

Domicelo – Aplicația Locuinței de care au nevoie toți cei care fac parte dintr-o comunitate

Domicelo aduce la un loc nevoile proprietarilor cu serviciile oferite de firmele de administrare

În ultimii ani, exigențele proprietarilor de locuințe au crescut exponențial, iar acest lucru nu este deloc surprinzător. Locuința reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții unei familii, iar cerințele pentru o experiență de locuire superioară au devenit prioritare. Astfel, la rândul său, domeniul administrării de imobile s-a confruntat cu noi provocări și a fost nevoit să se îndrepte către servicii de cea mai înaltă calitate. Plecând de la aceste premise, a luat naștere aplicația Domicelo – prima soluție specializată a domeniului pentru o administrare de imobile mai eficientă, plăcută, transparentă și satisfăcătoare, atât pentru proprietari, cât și pentru firmele de administrare. Domicelo este locul în care proprietarii găsesc comod și intuitiv tot ce le este necesar pentru locuința lor, iar firmele de administrare imobile pun la dispoziție servicii premium.

Exigențele actuale ale proprietarilor

Proprietarii nu mai sunt dispuși să se limiteze la o administrare “tradițională”, care implică doar transmiterea facturilor lunare și notificări ocazionale. Exigențele lor sunt acum axate pe:

  • O comunicare adecvată. Aceștia își doresc o comunicare rapidă și eficientă, fără a se baza pe grupuri de WhatsApp sau discuții nestructurate pe Facebook. Întârzierile și pierderea informațiilor importante nu mai sunt acceptate.
  • Transparență și implicare în luarea deciziilor. Proprietarii doresc să fie consultați și să aibă un cuvânt de spus în deciziile importante privind blocul/complexul sau comunitatea lor. Surprizele neplăcute la facturi și decizii luate fără consultarea lor nu mai sunt tolerate.
  • Servicii pentru locuința proprie. Din ce în ce mai des, se observă o creștere în cerința de servicii pentru locuințele personale. Se consideră că administrarea de calitate este cea care îmbunătățește viața proprietarilor, oferindu-le acces la servicii precum reparații rapide, întreținerea echipamentelor, amenajări, servicii de curățenie, facilități etc.
  • Experiență de locuire plăcută. Un mediu de locuire prietenos, confortabil și lipsit de stres este acum o prioritate. Administrarea de imobile trebuie să contribuie la crearea acestui mediu, oferind servicii care îmbunătățesc experiența de locuire.

Provocările majore ale administratorilor

Administratorii de imobile se confruntă la rândul lor cu provocări majore în menținerea satisfacției asociațiilor și a proprietarilor. Aceste provocări includ gestionarea comunicării cu sute de proprietari, abordarea problemelor tehnice frecvente din bloc sau complex, menținerea relațiilor cu furnizorii de servicii, presiunea de a reduce costurile, gestionarea legislației greoaie și adaptarea la schimbările de cerințe și concurența din industrie. Astfel, era nevoie de o soluție dedicată pentru a rezolva toate aceste cerințe și provocări, iar Domicelo reprezintă prima aplicație a domeniului care nu numai că răspunde exigențelor actuale, dar le și depășește.

Domicelo se încadrează în sfera PropTech (property technology), aducând inovație și tehnologie intuitivă în administrarea imobilelor. Acest lucru înseamnă că Firmele de Administrare nu mai sunt limitate doar la gestionarea spațiilor comune, ci acum pot oferi mult mai mult. Prin intermediul Domicelo, ele pot furniza o comunicare adecvată, implicare și servicii pentru locuințele proprietarilor, reprezentând astfel o mutare strategică care redefinește modul în care este administrată o clădire sau un complex rezidențial. Aplicația Domicelo a fost concepută împreună cu firmele de administrare, cu președinții asociațiilor și cu proprietarii, pentru a răspunde exigențelor actuale din domeniu. Rezultatul este un set de 7 module cheie care oferă soluții la provocările semnificative:

  • Catalog de Servicii: Acest modul aduce la îndemâna proprietarilor o gamă largă de servicii pentru locuința lor, inclusiv servicii de întreținere, reparații, curățenie și multe altele.
  • Informări în timp real: Centrul de notificări din cadrul aplicației permite administratorilor să transmită informații în timp real, cu posibilitate de targetare. Proprietarii primesc astfel notificări relevante, fără a fi coplesiți de informații inutile.
  • VOT/POLL: Proprietarii pot participa anonim la voturi și sondaje care vizează deciziile importante pentru comunitatea lor, devenind astfel parte activă în luarea deciziilor.
  • Ticketing: Acest modul facilitează raportarea și gestionarea eficientă a problemelor de către proprietari. Administratorii pot răspunde rapid și pot urmări starea rezolvării.
  • Contacte importante: Acest modul adună într-un singur loc toate contactele relevante pentru proprietari (administratori, presedinte, firma de paza etc)
  • Factura lunară: Modulul de facturare permite preluarea facturilor lunare din softurile financiare folosite de asociație, facilitând astfel vizibilitatea asupra istoricului și statusului acestora (Plătit/Neplătit).
  • Reglementare acces auto: Acest modul asigură securitatea și confidențialitatea, inclusiv privind vizitatorii. Astfel, se rezolvă problema gestionării accesului auto într-un mod automat modern și eficient.

Domicelo aduce o versatilitate considerabilă, adaptându-se în funcție de tipul complexului sau asociației, fie că este vorba de un simplu bloc de apartamente sau de un complex rezidențial mai amplu. Domicelo este mult mai mult decât o aplicație, este o adevărata strategie de business pentru dezvoltarea și îmbunătățirea performanței firmei de administrare, bazată pe principiul “Oferă mai mult. Apoi… adaugă și un Bonus!”

Administratorul anului 2024 este cel care pune aplicația locuinței la dispoziția fiecărui proprietar pe care îl administrează, astfel oferind mult mai mult, în timp ce își menține concentrarea asupra propriei performanțe. Această evoluție se bazează pe relații interumane și depășește limita simplului cuvânt “IMOBIL”, atingând esența necesităților și dorințelor oamenilor.

Domicelo reflectă angajamentul de a urma conceptul de concierge (anterior rezervat hotelurilor de lux sau clădirilor rezidențiale de top) și de a-l adapta pentru a-l face disponibil la nivel de comunități rezidentiale.