in ,

North Bucharest Investments lansează achiziția imobiliară cu criptomonede

Comunicat de presa transmis

Vlad Musteață, CEO al North Bucharest Investments

Compania de investiții și intermediere imobiliară North Bucharest Investments (NBI) anunță parteneriatul cu TOKERO, platforma de schimb criptomonede și specializată în tranzacții imobiliare.

Toate tranzacțiile imobiliare NBI pot fi realizate acum și cu ajutorul monedelor digitale.

Într-o eră în care criptomonedele devin din ce în ce mai populare și se dovedesc a fi nu doar o investiție, dar și o modalitate de plată tot mai accesată, am decis să urmăm cele mai noi tendințe financiare și în cadrul companiei North Bucharest Investment. Astfel, orice cumpărător poate să plătească în criptomonede, iar dezvoltatorii imobiliari a căror imobile le vindem, pot să păstreze criptomonede, sau pot să le convertească în Lei sau Euro. Prin intermediul serviciului implementat de Tokero propunerea de plată în criptomonede va ajuta la creșterea numărului de tranzacții imobiliare, dar și a volumului de plăți cu monede virtuale,” declară Vlad Musteață, CEO al North Bucharest Investments.

Vlad Musteață, CEO al North Bucharest Investments

TOKERO este o platforma de schimb criptomonede care verifică sursa fondurilor cumpărătorului în calitate de entitate acreditată. Totodată, facilitează schimbul de monedă în funcție de dorința expresă a cumpărătorului și vânzătorului, informează și asigură suport pentru tranzacțiile imobiliare atât vânzătorului, cumpărătorului cât și agenției intermediare.

În plus, prin procedura de lucru implementată, TOKERO ajută și la recomandarea de servicii notariale cu expertiză în realizarea achizițiilor cu criptomenede care se pot dovedi dificil de înțeles chiar și pentru experții foarte buni dar care nu au fost implicați până acum în astfel de tranzacții.

“Ne dorim să deschidem piața tranzacțiilor imobiliare cu criptomonede, pentru că am observat o nevoie de extindere în această direcție. Colaborăm cu cei mai buni specialiști în domeniu și pentru a îndeplini toate regulile legislației în vigoare. TOKERO poate furniza inclusiv Scrisori de Bonitate care să ateste existența valorilor cripto cu echivalent în EURO/Lei în conturile și adresele clienților asociate unui CNP specific. Se elimină astfel grija dacă Cumpărătorul este solvabil sau nu și se evită situațiile de anulare a tranzacțiilor,” spune Marius Morra, CEO și cofondator al TOKERO.

Marius Morra, CEO și cofondator al TOKERO

Soluțiile oferite în parteneriatul dintre North Bucharest Investment și TOKERO, se adresează atât persoanelor fizice cât și juridice.


North Bucharest Investments

North Bucharest Investments (NBI) este un grup de companii din segmentul imobiliar rezidenţial, ce activează pe două linii de business – activitate investiţională şi servicii de intermediere.

NBI Group a fost fondat în anul 2011, în Republica Moldova, de omul de afaceri Vlad Musteață, iar din vara anului 2022 a intrat și pe piața din România. Grupul NBI a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de peste 25 de milioane de lei, cifră susţinută de cele peste 130 de tranzacţii derulate în România.

Pentru anul 2023, compania preconizează dublarea cifrei de afaceri.

NBI gestionează cele mai importante ansambluri rezidențiale din zona de Nord a Capitalei, iar activitatea companiei se diferențiază prin servicii dedicate de digital marketing, consultanță de vânzări cu experiență în vânzarea ansamblurilor rezidențiale noi și o comunicare customizată a ansamblurilor din portofoliu pe social media, toate acestea maximizând rezultatele de vânzări ale tuturor ansamblurilor rezidențiale din portofoliul companiei.


TOKERO:

Compania TOKERO fost lansată în anul 2018 și este liderul de piață în România în industria sa. TOKERO fost prima platformă din România care a listat Elrond, actualmente MultiversX, proiect devenit de referință internațională.

Compania a câștigat premiul pentru cel mai bun exchange din România la Crypto Expo Europe, ediția 2023 și a tranzacționat până în prezent volume de peste 150 de milioane de euro.