in ,

h4l: Tot ceea ce proiectăm şi construim are această dimensiune: «însufleţeşte viaţa»

Povestea h4l Development a început cu observarea unei nevoi importante pe piața imo- biliară autohtonă: aceea de a avea locuințe cu adevărat destinate celor din clasa de mijloc, așa-numita middle class. Adică unități care să aibă un preț accesibil, dar care să facă, totodată, viața mai bună fiecărui locatar. „Aici vreau să pun accentul pe combinația dintre prețul accesibil şi idealul unei vieți mai frumoase, care se poate obţine numai prin îndeplinirea unor standarde înalte de proiectare şi construcţie. Obiectivul nostru este ca, până în 2035, să avem cel puțin câte un astfel de cartier în 5 oraşe din România, ajungând la un total de peste 50.000 de apartamente. În perioada 2022-2025 estimăm că vom construi un număr de 6.500 de apartamente, cu o investiţie de peste 400 de milioane de euro”, explică Liviu Ioneanu, co-CEO al h4l Development.

Vânzări de peste 50 de milioane de euro
Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru h4l, unul în care au fost consemnate vânzări-record, ce au depășit targetul propus inițial. Astfel, repre- zentanții companiei și-au concentrat activitatea pe poziționarea corectă în piață și pe vânzarea a trei ansambluri rezidențiale, ce cumulează pes- te 2.000 de unități loative: h4l THE VILLAGE, h4l MILLE- NNIUM, h4l HOLBAN. Anumite faze de dezvoltare au fost vândute chiar integral, iar valoarea cumulată a apartamentelor tranzacționate anul trecut s-a cifrat la peste 50 de milioane de euro.
Locuințele din cadrul proiectelor h4l au fost proiectate, chiar înainte de pandemie, cu o aple- care deosebită asupra calității vieții locatarilor, astfel încât ele îndeplinesc acum cerinţele crescute ale cumpărătorilor, în urma experienței lockdown -ului. Potrivit lui Ioneanu, vânzările la ansamblurile deja lansate decurg conform planului, chiar dacă piața traversează o perioadă de incertitudine – şi chiar dacă dezvoltatorii resimt o creştere foarte mare a preţurilor materialelor de construcţie şi a serviciilor. „Apartamentele din cartierele noastre, bazate pe promisiunea h4l, «însuflețește viața», se vând pentru că întrunesc cele două condiţii pe care le aminteam mai sus – preţ accesibil, în combinație cu îndeplinirea unor standarde înalte de calitate. Atunci când ai un produs de calitate calibrat pe o putere de cumpărare estimată corect, atunci rezultatele sunt corecte”, subliniază acesta.

Achiziția a peste 10 noi terenuri, în curs de analiză
În toamna anului în curs, compania plănuiește să înceapă lucrările de construcție – și, implicit, vânzările – la trei noi proiecte rezidențiale: unul în București (h4l SEBASTIAN), unul în Brașov (h4l WEST GARDEN) și altul în Constanța, ce va avea aproximativ 700 de apartamente. „Ne dorim ca h4l (home4life) să devină un curent care să schimbe percepţia asupra modului în care se proiectează şi se construiesc apartamentele în România. Un departament dedicat lucrează intens la identificarea terenurilor potrivite pentru a construi aceste cartiere. Vă pot spune că, pentru perioada imediat următoare, suntem în proces de analiză avansată pentru achiziția a peste 10 noi terenuri pentru dezvoltări rezidențiale”, punctează Liviu Ioneanu.
Toate cartierele h4l respectă un sistem de management al calității structurat în 3 grupe și 36 de puncte. Prima categorie, denumită „însu- fleţeşte viaţa”, se referă la calitatea proiectării şi a construcţiei, cea de-a doua, „mai mult verde”, se referă la mijloacele utilizate pentru asigurarea unei dezvoltări în echilibru cu natura, iar cea de-a treia, „eficiență, inovaţie, transparență”, se referă la modalităţile de ținere sub control a costurilor, pentru a putea avea preţuri accesibile raportat la standardele înalte de calitate, dar şi la facilitarea accesului la informaţii. „h4l înseamnă «home for life» sau «casa pentru viață», iar viziunea noastră este «însufleţeşte viaţa». Totul este organizat şi construit în jurul acestei idei. Mai mult de atât, recrutarea și selectarea furnizorilor de servicii o facem după această idee, după gradul lor de rezonanţă cu ea. Suntem diferiţi tocmai prin asta, ne dorim să construim ceva durabil, anume carti- ere care să facă viaţa locatarilor mai bună – acest lucru este prioritar pentru noi”, arată ofi- cialul companiei.

Ansamblul în care toate apartamentele au grădină
Potrivit acestuia, pandemia a adus o schim- bare a cererii, o reconfigurare a aşteptărilor. Astfel, cumpărătorii pun un foarte mare accent acum pe posibilitatea de a petrece timp în aer liber, astfel că își doresc fie o terasă, fie o grădină. „Perioadele de lockdown i-au făcut pe oameni să aprecieze aceste oaze de natură. Noi am fost pregătiţi pentru o atare modificare a aşteptărilor pentru că tot ceea ce proiectăm şi construim are această dimensiune, pe care noi o numim «în- sufleţeşte viaţa», astfel că toate apartamentele h4l au fie o terasă de dimensiuni generoase, fie o grădină. Putem spune că pandemia ne-a ajutat, noi aveam deja la vânzare apartamentele pe care începea să le ceară piaţa”, spune Ioneanu. Compania a lansat în România conceptul de apartamente cu grădină, iar, în cartierul h4l THE VILLAGE, toate apartamentele, fără excepţie, bene- ficiază de această facilitate – spre deosebire de alte ansambluri rezidențiale din România, unde doar apartamentele de la parter se încadrează în această categorie.

Un moment propice pentru demararea unui proiect rezidențial – în ciuda provocărilor
Potrivit reprezentantului h4l, momentul actual este, în mod absolut, unul propice pentru dema- rarea unui ansamblu rezidențial. Asta pentru că, punctează acesta, perioadele de incerti- tudine sunt cele mai bune pentru a genera noi curente, pentru a transforma pieţe, pentru a veni în întâmpinarea unor noi aşteptări sau nevoi ale publicului larg. „Este, însă, foarte important să înţelegi corect aceste nevoi şi să calibrezi soluţiile tale cu potenţialul de cumpărare. Pentru un dez- voltator fără viziune va fi foarte greu să îşi continue activitatea, ținând cont de perioada prin care trecem și provocările ei”, motivează acesta.
În momentul de față, recunoaște el, există o presiune destul de mare în piață, generată de doi factori. Cel dintâi este reprezentat de întâr- zierea autorităţilor locale în avizarea proiectelor. „În toată ţara sunt probleme administrative care blochează proiectele. Din păcate, cei care au cel mai mult de pierdut sunt viitorii cumpărători, care au timpi mai mari de aşteptare din cauza acestor blocaje în avizare”, punctează oficialul h4l.
Al doilea aspect generator de presiune la nivelul pieței este reprezentat de majorarea cos- turilor materialelor de construcţie şi serviciilor. În opinia sa, preţurile apartamentelor vor creşte ca urmare a acestor doi factori – și, probabil, şi cererea va mai scădea din cauza incertitudinii generale. „Totuşi, acolo unde există acea calibrare despre care vorbeam mai sus, dintre aşteptări, soluţie şi preţ, vor exista şi cerere, şi vânzare”, este de părere Ioneanu. „Succesul oricărui business este dat de răspunsul la o singură întrebare, la care fiecare membru al echipei ar trebui să răspundă la fel. Întrebarea este «De ce existăm?». În cazul nostru, al echipei h4l, răspunsul este tot «însu- flețește viața». Și aici toată echipa îl îmbrățișează, lăsându-se motivată de el, iar rezultatul are și o componentă socială: noi efectiv facem viața mai bună pentru câteva mii, zeci de mii de oameni”, conchide acesta.