in ,

Dedeman se extinde și deschide magazinul cu numărul 56

Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, deschide pe 3 septembrie, la Blejoi, magazinul cu numărul 56, informeaza Profit.ro.

Noul magazin Dedeman, situat în apropiere de municipiul Ploiești, în comuna Blejoi, a creat 190 de locuri de muncă și a presupus o investiție totală de 14 milioane de euro.

Această sumă include valoarea de achiziție a terenului de peste 6 hectare, cheltuielile pentru lucrările de construcție, rafturile, obiectele de mobilier și materialele utilizate în amenajarea zonei comerciale, de birouri și a zonei exterioare, utilajele și echipamentele necesare desfășurării activității, precum și valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.

Suprafața construită a noului magazin este de 18.700 mp, dintre care circa 3.000 mp sunt alocați serei încălzite. În prelungirea serei a fost amenajată și o grădină exterioară de 940 mp.

Parcarea magazinului dispune de 598 de locuri de parcare. Noul magazin pune la dispoziția clienților și o stație dublă de încărcare a mașinilor electrice. Tot în zona exterioară au fost amenajate și spații verzi desfășurate pe o suprafață de peste 9.800 mp.

„Odată cu inaugurarea acestuia, vom fi mai accesibili pentru toți clienții noștri din municipiul Ploiești și din localitățile vecine și totodată să le oferim cea mai bună experiență la cumpărături”, a declarat Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

Dedeman Blejoi este al doilea magazin inaugurat de companie în 2021, după cel din Sfântu Gheorghe, care și-a deschis porțile în luna aprilie.