in ,

Impact Developer & Contractor a primit acceptul de donație a terenului pentru școală și grădiniță în Greenfield

O școală și o grădiniță de stat vor fi construite în Greenfield, cartierul îmbrățișat de pădure, după ce Consiliul General al Municipiului București a acceptat propunerea de donație a unui teren de 9620 mp, înaintată de către Impact Developer & Contractor. Valoarea donației, care include și proiectul pentru construirea școlii și a grădiniței, se ridică la 1.75 milioane de euro, conform raportului de evaluare.

“Se acceptă oferta de donaţie cu sarcini autentificată sub nr. 456/2020 a SC Impact Developer&Constructor SA având ca obiect terenul situat în Aleea Teişani nr. 300-324, nr. 394-410, Drumul Pădurea Mogoşoaia nr. 15-31, nr. 33-41, parcelele A 468/37, 38, 39, 40/1, 40/2, 40/3, 40/4, 40/5 şi 40/6, sector 1 (actualmente Aleea Teişani nr. 312-324, sector 1) în suprafaţă de 9.620 mp. (…) După încheierea actului de donaţie în formă autentică, imobilul-teren (…) trece în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 în vederea includerii în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi realizarea unei şcoli şi a unei grădiniţe, împreună cu toate anexele şi utilităţile necesare”, este menționat în proiectul de hotărâre adoptat.

Consiliul Local Sector 1 are obligaţia de a începe lucrările de construcţie până la data de 31 decembrie 2020, potrivit actului normativ. Primarul general a fost împuternicit să semneze actul autentic de donaţie. Potrivit referatului de aprobare a proiectului, Consiliul Local Sector 1 a adoptat Hotărârea nr. 125/2020 prin care se solicită CGMB acceptarea ofertei de donaţie, în vederea construirii unei şcoli şi grădiniţe. “Din documentele transmise de Primăria Sectorului 1 reiese faptul că, în prezent, în zona de Nord-Nord-Est a Sectorului 1 (…) situată la limita teritorială cu Oraşul Otopeni, Oraşul Voluntari şi Oraşul Mogoşoaia, zonă de cuprinde mai multe ansambluri de locuinţe edificate în regim privat, locuiesc peste 7.000 de locuitori, dintre care aproximativ 1.500 de copii care trebuie să frecventeze şcoli/grădiniţe. De asemenea, este de actualitate faptul că zona respectivă este în continuă dezvoltare în ceea ce priveşte construcţiile de locuinţe, fapt ce va determina, în mod cert, creşterea numărului de preşcolari şi elevi, fiind astfel necesară în mod evident amenajarea de unităţi de învăţământ”, este explicat în referatul de aprobare.

Școala și grădinița vor avea acces direct la un drum public și vor constitui spații educaționale moderne, unde vor putea învăța aproximativ 1.000 de copii din zona de Nord a Bucureștiului, astfel:

  • grădinița va putea primi 150 de copii în 15 săli de clasă; va fi dotată cu o sală multifuncțională, un cabinet medical, izolator, oficiu alimentar, spații administrative, spații tehnice și o curte de joacă acoperită;
  • în școală vor putea învăța două serii de câte 390 de copii; vor fi 13 săli de clasă, 5 laboratoare (chimie, biologie, fizică, informatică, limbi străine), 2 ateliere (muzică și arte), sală after-school, bibliotecă, sală de sport cu vestiare, foaier multifuncțional, cabinet logopedic, cabinet de consiliere pedagogică, un cabinet medical + izolator, spațiu bufet + oficiu alimentar, magazin școlar, curte interioară acoperită, teren de sport în aer liber, curte de recreație parțial acoperită, atelier de mentenanță, platforme pentru parcarea bicicletelor, diverse spații tehnice și administrative.

„De-a lungul timpului am susținut un stil de viață sănătos și am avut multiple inițiative de educare a publicului larg, a comunității Greenfield și acțiuni de formare a copiilor. Evenimente de plogging și plantare, sesiuni de birdwatching și construire de căsuțe pentru păsări în Pădurea Băneasa dovedesc implicarea Impact în educația non-formală și responsabilizarea socială. Și pentru că a venit momentul să facem mai mult pentru educație, cu suportul și acceptul Primăriei și al Consiliului Local din Sectorul 1, am donat acest teren pe care se vor construi grădiniță și școală, de care vor beneficia toți cei care locuiesc în nord, cu precădere în cartierul Greenfield si zona limitrofă. Este un pas important pentru noi și sperăm ca inițiativa să fie apreciată și, de ce nu, să îi inspire și pe alții, pentru că instituțiile educaționale mai aproape de casă contribuie la un standard ridicat al calității vieții”, a declarat Sorin Apostol, CEO al Impact Developer & Contractor.

Printre avantajele pe care le aduc cele două centre educaționale se numără: câștigarea unui timp prețios alături de cei dragi, prin reducerea timpului necesar deplasării între școală / grădiniță și domiciliu, posibilitatea unui somn prelungit dimineața și un plus pentru copii, prin prisma aerului curat, reducerea poluării.

Despre Greenfield Băneasa:

Greenfield Băneasa este cel mai mare proiect rezidențial dezvoltat în Sectorul 1, încadrat pe două laturi de pădurile Băneasa și Tunari. Cartierul este situat în apropierea centrelor comerciale, a hub-ului de birouri Pipera-Aviației, la câteva minute de DN1, autostradă A3 și aeroportul internațional Henri Coandă. Conceptul acestui proiect face trecerea de la ansamblul rezidențial de sine stătător la dezvoltarea unei comunități urbane integrate. Început în 2007, Greenfield Băneasa a fost planificat a se dezvolta în mai multe faze, pe o suprafață de 60 ha și va totaliza peste 7.000 de locuințe.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Înființată în 1991, Impact Developer & Contractor SA este prima companie de real-estate 100% privată din perioada post-comunistă. În cei 29 de ani de activitate, societatea a dezvoltat 16 ansambluri rezidențiale în București și în țară, însumând peste 450.000 de metri pătrați construiți și peste 4.000 de unități livrate. Cel mai mare proiect este Greenfield Băneasa, demarat în 2007, unde până în prezent au fost construite peste 2.548 de locuințe. În luna mai 2020, Impact, prin compania pe care o deține (Bergamot Developments), a finalizat prima fază a proiectului Luxuria Domenii Residence, situat în zona de nord a capitalei, între Bulevardul Expoziției și strada Aviator Popișteanu. Proiectul se dezvoltă pe un teren de 22.500 mp, cuprinde 630 de apartamente și beneficiază de 9650 mp de spații verzi.

Compania Impact este certificată ISO 9001 (demonstrează capabilitatea organizației de a furniza produse care îndeplinesc cerințele clienților în scopul creșterii satisfacției acestora), ISO 14001 (demonstrează angajamentul organizației pentru controlul activităților cu impact benefic sau nociv asupra mediului și receptivitatea companiei la situația critică a ecosistemului planetei) și OHSAS 18001 (demonstrează angajamentul și capacitatea organizației în controlul pericolelor, pentru asigurarea sănătății și securității angajaților și a vizitatorilor la punctele de lucru).