in

Orasele mici, de sub 100.000 locuitori devin cele mai interesante pentru dezvoltatori

Interesul dezvoltatorilor imobiliari se va indrepta, si in 2020, catre orasele medii si mici, cu putine bariere de intrare pe piata si terenuri ieftine, unde brand-urile mari au avut rezultate la capitolul vanzari.
Astfel, livrările noi de retail vor înregistra un nivel record în orasele mici, de sub 100.000 de locuitori, precum Mediaș sau Călărași, potrivit specialiștilor Colliers Romania. Aproape jumatate din suprafata noilor livrari provine doar din trei scheme de retail: noul mall AFI Europe din Brasov, Shopping City Targu Mures, costruit de NEPI Rockcastle si Dambovita Mall, dezvoltat de Prime Kapital si MAS REI (vezi mai jos și tabelul).
În opinia specialiștilor de la Colliers si aspectul financiar a contat foare mult pentru dezvoltatori, care, ajunsi intr-un oras mediu sau mic, nu au construit un mall, precum in Bucuresti sau Cluj, ci retail park. “Nu a trebuit sa faci parcare subterana, iar terenul este mult mai ieftin.  Pentru oras de pana in 100.000 de locuitori, dezvoltatorii platesc intre 100 si 200 de euro pe mp intr-o zona semicentrala, in timp ce in Cluj, de exemplu, ar plati de doua pana la patru ori mai mult. Ne indreptam catre situatia in care nu va mai fi nici un oras fara o schema comerciala moderna”, susțin specialiștii Colliers.

In acelasi timp, intrucat dezvoltatorii incearca, atat sa diversifice atat riscul de dezvoltare, cat sa profite si de noi sinergii, fiecare nou centrul de retail costruit pare sa dispuna de un segment de utilizare mixta prin adaugarea unei componente rezidentiale, suplimentar unei componente generoase de divertisment. De asemenea, o sinergie naturala care aduce beneficii, atat pentru o parte, cat si pentru cealalta, este cea a centrelor de coworking amenajate in interiorul unui centru comercial, arata raportul Colliers.

În majoritatea proiectelor rezidentiale sau de cladiri de birouri, dezvoltatorii aloca o parte din ce in ce mai mare a suprafetei construite (in crestere de la circa 10%, pana la 20% in unele cazuri, cum ar fi proiectul Cotroceni Park, dezvoltat de One United Properties) unor scheme de retail, ceea ce duce la ivirea unui nou tip de comert stradal.

Oras Proiect Dezvoltator Tip dezvoltare Suprafata (mp)
Brasov AFI Brasov AFI Europe Shopping Center 45.000
Targu Mures Shopping City Targu Mures NEPI Rockcastle Shopping Center 40.000
Targoviste Dambovita Mall Prime Kapital/MAS REI Shopping Center 33.000
Arad Galleria Arad/Parada Mall Casa Suprema Shopping Center** 20.000
Baia Mare Baia Mare Shopping Park Mitiska Reim Retail Park 18.000
Bucuresti Colosseum (a doua faza) Colosseum Mall Retail Park* 16.500
Timisoara Prima Shops Timisoara Oasis / Supernova Retail Park 15.000
Sfantul Gheorghe Sepsi Value Center Prime Kapital/MAS REI Retail Park 14.800
Miercurea Ciuc Nest Miercurea Ciuc RC Europe Retail Park 11.600
Medias Kaufland Medias Mitiska Reim Retail Park* 10.000
Slatina Slatina Commercial Center Mitiska Reim Retail Park* 9.000
Oradea Nest Oradea RC Europe Retail Park 6.400
Calarasi Catex Shopping Center Catex Retail Park* 6.400