Alumil Rom Industry SA, liderul pieței sistemelor arhitecturale din aluminiu, a încheiat primul semestru din 2026 cu o cifră de afaceri de 57,9 milioane de lei, în creștere cu 3,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul operațional al companiei a avansat cu 23,7%, la 3,91 milioane de lei, iar profitul net a crescut cu 21,6%, până la 2,85 milioane de lei.
Evoluția profitabilității a fost susținută inclusiv de creșterea marjei brute, de la 18,57 milioane de lei în primul semestru din 2025 la 20,43 milioane de lei în aceeași perioadă din 2026. Costul vânzărilor s-a menținut la un nivel relativ constant, în timp ce veniturile din vânzări au continuat să crească.
„Am încheiat primul semestru cu o evoluție pozitivă atât a cifrei de afaceri, cât mai ales a profitabilității, într-o piață în care deciziile de investiție sunt luate cu mai multă atenție. În perioada următoare rămânem concentrați pe eficiență, pe susținerea partenerilor și pe instrumentele care îi ajută să ajungă mai ușor la beneficiarul final”, a declarat Marius Ioniță, director general Alumil Rom Industry.
În prima jumătate a anului, Alumil România a continuat dezvoltarea ecosistemului digital creat pentru parteneri și beneficiarii finali, cu accent pe platforma MyWindows, lansată pentru conectarea directă a clienților interesați de tâmplărie din aluminiu cu partenerii companiei.
Platforma înregistrează o adopție tot mai bună în rețeaua de parteneri, într-un context în care accesul la proiecte noi și generarea de oportunități comerciale devin tot mai importante. MyWindows completează ecosistemul digital Alumil alături de Alumil Build și MyAlumil, instrumente prin care compania urmărește simplificarea proceselor de ofertare și comandă.
Alumil continuă dialogul cu arhitecții și promovarea construcțiilor eficiente energetic
În primul semestru al anului, compania și-a continuat implicarea în promovarea standardelor de eficiență energetică și a soluțiilor destinate clădirilor performante. În luna iunie, Alumil a participat la nZEB Expo 2026, unde vizitatorii au putut testa inclusiv o instalație concepută pentru a demonstra, prin experiență directă, diferențele de izolare termică și performanța soluțiilor utilizate pentru anveloparea clădirilor.
„Relația cu arhitecții rămâne importantă pentru noi și ne dorim ca aceste întâlniri să fie cât mai relevante pentru ceea ce se întâmplă efectiv în piață. Vom continua să testăm formate prin care showroom-ul Alumil să fie nu doar un spațiu de prezentare a soluțiilor, ci și un loc pentru discuții aplicate despre arhitectură, tehnologie și construcții performante”, a adăugat Marius Ioniță.
Grupul mizează pe proiecte de investiții internaționale, inclusiv dezvoltarea unei noi linii de extrudare a aluminiului în Egipt, care ar urma să intre în funcțiune la începutul anului 2027, precum și realizarea unui depozit robotizat de profile din aluminiu în Grecia, proiectat pentru creșterea eficienței lanțului de aprovizionare.
Alumil Rom Industry SA este, din 1997, subsidiară a grupului Alumil Aluminium Industry SA. Grupul, care deține 12 fabrici în șase țări, este unul dintre liderii europeni în materie de extrudare a aluminiului. Unitățile Alumil sunt specializate în designul și producția sistemelor arhitecturale de aluminiu și acoperă toate tipurile de aplicații cunoscute în acest domeniu.
