Redacție
Există o formă de construcție care spune aproape totul despre o societate, și nu pentru că implică beton, lemn, fundații sau arhitectură, ci pentru că obligă oamenii să răspundă, poate mai sincer decât în orice alt context, la o întrebare pe care lumea modernă o evită din ce în ce mai des: ce alegem să construim unii pentru ceilalți?
În jurul acestei întrebări pare să se miște, de fapt, întreaga filosofie Habitat for Humanity. La suprafață, organizația construiește locuințe pentru familii vulnerabile, în profunzime însă, ceea ce apare pe șantierele Habitat depășește ideea clasică de intervenție socială și intră într-un teritoriu mult mai complex, aflat la intersecția dintre responsabilitate colectivă, solidaritate practică și capacitatea unei comunități de a se reconstrui din interior. Cum spuneam, există proiecte care oferă ajutor și proiecte ce reconstruiesc relația dintre oameni, iar diferența dintre cele două este uriașă.
În ultimii ani, vocabularul social al mediului de business s-a sofisticat enorm. Vorbim constant despre impact, sustenabilitate, responsabilitate, incluziune, comunitate și schimbare sistemică, într-un ritm care, uneori, riscă să transforme ideile importante în simple extensii de branding. Și totuși, există foarte puține contexte în care toate aceste concepte ajung să fie trăite într-o formă directă, fizică și imposibil de cosmetizat.
Un șantier are această capacitate rară de a elimina aproape instantaneu artificiul. Acolo, discursul nu mai poate substitui contribuția. Intenția nu mai este suficientă, iar implicarea nu mai poate rămâne abstractă. Totul devine concret, măsurabil și profund uman: un perete ridicat, o fundație turnată, o structură care începe să capete formă și care, pentru cineva, va deveni în curând ideea de siguranță pe care mulți dintre noi o consideră atât de firească încât aproape că nu o mai observăm.
Poate tocmai de aceea proiecte precum CEO Build au o forță aparte, deoarece ele mută leadershipul din spațiul convențional al strategiilor, conferințelor și obiectivelor trimestriale, într-un context complet diferit, în care valoarea contribuției nu mai este dată de poziție, influență sau industrie, ci de disponibilitatea reală de a participa la construirea unui viitor pentru altcineva.
La ediția din acest an a CEO Build, organizată de Habitat for Humanity România sub sloganul „Leadership în acțiune”, susținută de ENGIE, 100 de CEOs și senior leaders din domenii precum energie, construcții, banking, FMCG, tehnologie, telecomunicații, retail sau producție industrială au lucrat efectiv pe șantier, contribuind la ridicarea unui cvadruplex destinat unui număr de patru familii vulnerabile din comuna Berceni, județul Prahova.
Dar adevărata relevanță a unui astfel de proiect nu stă exclusiv în dimensiunea sa socială și nici măcar în rezultatul final al construcției. Esența este în ceea ce produce între oameni.
Există un moment interesant pe șantierele Habitat for Humanity în care diferențele profesionale încep să devină irelevante. Directorii executivi, antreprenorii, managerii, voluntarii sau reprezentanții societății civile ajung să împartă același spațiu fizic, aceeași oboseală și același tip de muncă directă, repetitivă și surprinzător de personală. În câteva ore, limbajul corporatist dispare aproape complet și este înlocuit de ceva mult mai simplu: colaborare autentică. Praful egalizează rapid aproape orice formă de ierarhie.
Și poate că exact aici apare una dintre cele mai importante idei pe care Habitat for Humanity reușește să le aducă în spațiul public fără să o transforme într-un slogan convenabil: societățile funcționale nu se construiesc exclusiv prin performanță individuală, ci prin capacitatea oamenilor de a participa activ la binele comun.
Într-un mod paradoxal, într-o perioadă în care tehnologia a accelerat aproape toate formele de conectare, mulți oameni par mai deconectați ca oricând de ideea concretă de comunitate. Interacțiunile au devenit rapide, eficiente și fragmentate. Relațiile profesionale sunt tot mai mediate de ecrane, impactul este discutat în prezentări. Solidaritatea este comunicată în campanii, iar implicarea riscă, uneori, să rămână captivă într-o zonă simbolică. Habitat schimbă radical această dinamică.
Pentru că aici contribuția nu mai poate fi teoretică, ea devine fizică, prezentă, vizibilă în fiecare gest care participă la apariția unei structuri reale, destinate unor oameni reali, cu vieți reale.Și poate că exact acesta este motivul pentru care experiența Habitat produce un tip atât de puternic de reflecție personală pentru cei care participă. Nu doar pentru că voluntariatul presupune implicare, ci pentru că obligă oamenii să se raporteze diferit la ideea de construcție.
În fond, cele mai importante lucruri pe care le construim într-o societate nu sunt întotdeauna clădiri. Noi construim zilnic contexte, siguranță, încredere, construim posibilitatea ca un copil să crească într-un spațiu în care viitorul nu începe cu nesiguranță, relații între oameni care, în mod normal, nu s-ar fi întâlnit niciodată. Iar acest tip de construcție are consecințe care depășesc cu mult momentul în care șantierul se închide.
Habitat for Humanity vorbește, în esență, despre infrastructura invizibilă a unei societăți, despre acele structuri umane fără de care nici dezvoltarea economică, nici progresul tehnologic și nici performanța individuală nu pot produce, singure, coeziune reală.
Poate tocmai de aceea organizația insistă atât de mult asupra ideii de construire împreună. Nu pentru că o casă nu poate fi ridicată altfel din punct de vedere tehnic, ci pentru că procesul în sine devine o demonstrație despre felul în care funcționează, de fapt, comunitățile sănătoase: prin participare colectivă, responsabilitate distribuită și disponibilitatea oamenilor de a contribui la ceva care îi depășește individual.
Într-unul dintre mesajele asociate proiectului CEO Build, Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România, spunea că evenimentul este despre „solidaritate, implicare și lideri care aleg să contribuie direct la schimbarea în bine a comunităților din care fac parte”. Poate că tocmai cuvântul „direct” este cel mai important aici.
Pentru că lumea contemporană a devenit extrem de bună la a externaliza responsabilitatea. Așteptăm constant ca schimbarea să vină din instituții, politici publice, sisteme sau inițiative mari, uitând uneori că orice societate solidă începe, înainte de toate, cu indivizi care aleg să participe.
Iar Habitat for Humanity reamintește exact acest lucru: că există o diferență fundamentală între a susține ideea de schimbare și a pune efectiv umărul la construcția ei. La propriu.
Și poate că aceasta este, în realitate, cea mai importantă construcție pe care proiecte precum CEO Build o lasă în urmă: nu doar locuințe noi, ci o formă rară de reconectare între oameni care înțeleg, măcar pentru o zi, că viitorul unei comunități nu depinde exclusiv de ceea ce reușim să obținem individual, ci și de ceea ce alegem să ridicăm împreună.
