Redacție
Piața imobiliară din România traversează una dintre cele mai sensibile perioade din ultimii ani, marcată nu de o prăbușire, ci de o reașezare profundă, în care cererea nu dispare, ci se transformă, iar regulile jocului sunt rescrise din mers. Într-un context dominat de incertitudine fiscală, presiuni geopolitice și costuri în creștere, discursul despre „criză” este, în realitate, mai degrabă expresia unei tranziții către o nouă paradigmă, susține Oana Ivan, care descrie piața ca pe „un organism viu care se autoreglează, se adaptează și rezistă într-un mediu ostil” .
Această schimbare de paradigmă se vede cel mai clar în comportamentul cumpărătorilor, unde prudența a înlocuit impulsul, iar analiza a devenit regulă, nu excepție. „Cererea nu a dispărut. Doar s-a mutat”, explică Oana Ivan, subliniind că liniștea aparentă din piață nu este un semn de blocaj definitiv, ci de recalibrare: „nu se mai cumpără orice și oricând, ci se analizează. Deciziile sunt mult mai cumpătate” . În același timp, lipsa de predictibilitate și avalanșa de măsuri fiscale au redus apetitul pentru risc, creând o tensiune vizibilă între dezvoltatori, finanțatori și cumpărători, fiecare resimțind presiunea din propriul unghi.
În acest joc al responsabilităților împărțite, piața rămâne arbitrul final, iar ajustările nu întârzie să apară acolo unde prețurile sunt împinse artificial. „Piața are acest talent fantastic de a regla orice preț care e forțat”, afirmă Ivan, atrăgând atenția că există deja zone unde supraoferta a dus la blocaje vizibile, în timp ce în altele se conturează oportunități ignorate. În mod paradoxal, deși percepția generală este de creștere accelerată, realitatea din teren indică o stagnare temporară și chiar mici marje de negociere, de ordinul a 3-4%, semnal al unei piețe aflate în expectativă .
Dincolo de rezidențial, centrul de greutate al interesului investițional se mută tot mai evident către logistică, un segment alimentat de schimbările din economie și de nevoia companiilor de eficiență operațională. „Se schimbă direcția dinspre rezidențial, care nu mai este vedeta imobiliarelor, înspre logistică”, explică Ivan, argumentând că acest sector oferă nu doar randamente mai bune, ci și o predictibilitate superioară, susținută de contracte pe termen mai lung și de o cerere în creștere accelerată . În acest context, România și Bucureștiul capătă relevanță strategică, atât din perspectiva infrastructurii, cât și a poziționării geopolitice.
Imaginea de ansamblu a Capitalei rămâne însă fragmentată, dezvoltarea accelerată din ultimii ani lăsând în urmă dezechilibre evidente. „Bucureștiul e ca un joc de puzzle care nu are poza de pe copertă”, spune Oana Ivan, descriind un oraș în care coexistă zone aliniate standardelor vest-europene și altele în care coerența urbanistică întârzie să apară . În lipsa unor parteneriate public-private reale și a unei viziuni integrate, aceste discrepanțe riscă să se adâncească, afectând atât calitatea vieții, cât și sustenabilitatea investițiilor.
În acest peisaj complex, ideea unei prăbușiri iminente este respinsă ferm, fiind considerată mai degrabă un mit alimentat de așteptări speculative. „Nu e cazul să ne așteptăm la apocalipse imobiliare și scăderi de prețuri la jumătate”, avertizează Ivan, subliniind că astfel de narative au un cost real, acela al inacțiunii, care poate deveni vizibil în lunile următoare prin prețuri mai mari pentru cei care amână decizia de cumpărare . Estimarea sa indică o posibilă deblocare a pieței spre finalul anului, moment în care creșterile ar putea reveni în ritm accelerat.
Pe termen mediu și lung, provocarea majoră nu va fi însă dinamica investițională, ci accesibilitatea locuirii, într-un context în care costurile cresc, iar accesul la credit devine tot mai dificil. „Va deveni din ce în ce mai dificil să deții o locuință”, avertizează Ivan, anticipând o tranziție treptată, dar inevitabilă, de la o piață dominată de proprietari către una orientată spre chiriași . În lipsa unor politici coerente pentru locuințe accesibile, presiunea se va transfera inclusiv asupra pieței de închirieri, amplificând dezechilibrele sociale.
În final, mesajul cheie care se desprinde din această radiografie este că piața imobiliară nu se oprește, ci se transformă, iar succesul nu mai ține de oportunism, ci de adaptare și strategie. Într-un mediu în care incertitudinea devine normă, iar ciclurile economice se accelerează, diferența va fi făcută de capacitatea actorilor de a înțelege nu doar prezentul, ci mai ales direcția în care se îndreaptă piața.
