Redacție
Un spital nu este doar o clădire, chiar dacă, de multe ori, așa ajunge să fie privit. În spatele planșelor corecte și al soluțiilor „bine rezolvate” tehnic, realitatea de zi cu zi spune o altă poveste: fluxuri care se intersectează, timp pierdut pentru echipele medicale, presiune constantă și costuri care se acumulează în timp. Diferența nu apare în momentul construcției, ci mult mai devreme, în felul în care proiectul este gândit încă de la început.
Pentru Raluca Șoaita, fondator TESSERACT Architecture, arhitectura medicală înseamnă, înainte de orice, înțelegerea acestui mecanism complex în care oamenii, spațiile și procesele trebuie să funcționeze împreună, zi de zi. Spitalul nu este un obiect static, ci un sistem viu, în care fiecare decizie, chiar și cea mai mică, poate influența ritmul, siguranța și eficiența actului medical.
În timp, această perspectivă s-a transformat într-un mod de lucru clar, construit din proiecte reale și din dialog constant cu cei care folosesc spațiul: medici, personal medical, ingineri sau administratori. Este o abordare care mută arhitectura din zona de formă în zona de funcționare, acolo unde se vede, de fapt, dacă un spital este doar nou sau cu adevărat bine gândit.
Conversația de mai jos este despre această diferență subtilă la prima vedere, dar esențială în realitate.
Ați dezvoltat un know-how propriu în proiectarea spitalelor. Cum arată „sistemul TESSERACT” și cât de scalabil este el la nivel național?
„Sistemul TESSERACT” este, în esență, o metodologie de proiectare pentru infrastructuri medicale complexe, construită în timp din proiecte reale și din colaborarea directă cu echipe medicale, ingineri și beneficiari. Plecăm de la ideea că un spital nu este o clădire, ci un sistem: fluxuri, circuite, logistică, infrastructură tehnică, echipamente, oameni și procese care trebuie să funcționeze coerent, zi de zi.
Metodologia noastră are câteva componente constante: definirea temei împreună cu utilizatorii, modelarea fluxurilor medicale, coordonare multidisciplinară riguroasă și validare în etape, astfel încât deciziile critice să fie luate devreme, când sunt încă ușor de optimizat. Folosim intens instrumente digitale și coordonare avansată (inclusiv componente de lucru asistat/automatizat), tocmai pentru a crește predictibilitatea și a reduce erorile de integrare între specialități.
Acest mod de lucru este scalabil la nivel național în măsura în care devine o practică de sistem: aceleași etape, aceeași rigoare, aceleași criterii de performanță — aplicate consecvent, indiferent de oraș sau beneficiar. Scalarea nu înseamnă „copierea” unui spital, ci replicarea unui mod de lucru care produce spitale mai sigure, mai eficiente și mai ușor de operat.
România investește masiv în infrastructură medicală nouă. Ce greșeli structurale riscă să se repete dacă arhitectura este tratată doar ca execuție tehnică și nu ca parte a strategiei de sănătate publică?
Cea mai mare greșeală este să construim clădiri „corecte tehnic”, dar inadecvate operațional: spații care arată bine pe planșă, dar care, în realitate, generează blocaje de flux, timpi pierduți pentru personalul medical, riscuri crescute de infecții asociate asistenței medicale sau costuri mari de operare.
A doua greșeală este ignorarea ciclului complet de viață al spitalului. Dacă nu proiectăm și cu gândul la mentenanță, la consumurile energetice, la flexibilitatea spațiilor și la evoluția tehnologiei medicale, ajungem să plătim mult mai mult în exploatare. Într-un spital, costurile reale apar în timp: energie, ventilație, logistică, mentenanță, adaptări la tehnologii noi– sunt costuri enorme și nu pot fi ignorate.
De asemenea, este o greșeală structurală să tratăm spitalul ca o sumă de secții, în loc să îl gândim ca o infrastructură integrată, conectată la rețeaua de sănătate și la comunitatea pe care o deservește — de la prevenție și ambulatoriu până la urgență, tratament și recuperare. La final, un spital nu este doar o clădire. Este un loc în care ajung oameni vulnerabili, aflați într-un moment dificil. De aceea, arhitectura trebuie să susțină actul medical și procesele de vindecare.
În proiectele Tesseract, care este diferența concretă dintre un „spital nou” și un „spital bine gândit”? Unde se face, de fapt, diferența?
Un “spital nou” poate fi pur și simplu o clădire recent construită. Un “spital bine gândit” este, însă, unul care funcționează bine în fiecare zi: pentru pacienți, pentru medici și pentru întregul personal medical.
Diferența se vede în detalii: fluxuri medicale clare, separări corecte între circuite, logistică eficientă, spații de lucru bine dimensionate pentru personal și o infrastructură tehnică gândită pentru performanță pe termen lung, nu doar pentru a bifa cerințe minime din normative.
Dar, de fapt, această diferență se decide mult mai devreme decât credem. Se decide în etapele inițiale ale proiectului: în definirea temei împreună cu echipele medicale, în masterplan, în modul în care sunt modelate fluxurile și în coordonarea integrată dintre arhitectură, structură, instalații și echipamente medicale.
În aceste etape incipiente se decide, de fapt, eficiența clinică, siguranța și costurile de operare ale unui spital pentru următoarele decenii. Pentru noi, un spital bine gândit nu este doar unul care arată bine la inaugurare, ci unul care funcționează corect zi de zi.
Cât din performanța unui act medical este influențată de spațiul în care are loc? Putem vorbi despre arhitectură ca factor de eficiență clinică, nu doar de confort?
Da, fără îndoială. În spitale, impactul spațiului asupra actului medical este direct și, de multe ori, măsurabil. Modul în care este proiectat un spital influențează timpii de parcurs, organizarea fluxurilor, calitatea triării pacienților, controlul infecțiilor, ergonomia echipelor medicale și accesul rapid la echipamente.
În zonele critice — precum urgența, terapia intensivă sau blocul operator — aceste lucruri devin esențiale. O organizare spațială corectă poate însemna mai puține întreruperi, mai multă eficiență și o capacitate mai bună de reacție în momentele în care fiecare minut contează.
Din acest motiv, arhitectura nu este doar o chestiune de confort sau estetică, ci un factor real de eficiență clinică. Un spital bine proiectat reduce fricțiunile din procesele de lucru, scade riscurile și susține deciziile rapide ale echipelor medicale.
În același timp, confortul nu trebuie privit ca un „lux”. Personalul medical lucrează în condiții de presiune continuă, iar mediul construit poate fie să amplifice acest stres, fie să îl reducă. Spațiile bine gândite, lumina naturală, claritatea circulațiilor și zonele dedicate personalului contribuie, în mod real, la performanța întregului sistem.
Spitalele moderne occidentale pun accent pe lumină naturală, fluxuri curate, spații pentru personal și integrare urbană. Unde ne aflăm, realist, pe această hartă?
România se află într-o perioadă de tranziție. Există deja proiecte și beneficiari care înțeleg aceste standarde și le cer explicit, dar există încă multe situații în care constrângerile administrative, procedurile greoaie sau bugetarea pe termen scurt limitează ambiția inițială a proiectelor.
Totuși, vedem o schimbare clară în ultimii ani. Principiile de patient-centric design (arhitectură adaptată nevoilor pacienților), claritatea fluxurilor medicale și atenția acordată mediului în care lucrează personalul medical încep să fie integrate tot mai des în temele de proiectare, inclusiv în proiecte publice.
În același timp, discuția despre calitatea spațiului medical se maturizează. Nu mai vorbim doar despre a construi spitale noi, ci despre a crea medii care susțin vindecarea, reduc stresul și funcționează eficient pentru echipele medicale.
Ba mai mult, eforturile noastre constante de convingere a autorităților competente de a crește importanța criteriul de umanizare a dat în sfârșit roade, iar ghidurile de finanțare europeană încadrează astăzi cerința de umanizare a spitalelor de la statutul de recomandare la cel obligatoriu.
Cred că presiunea pentru modernizare și pentru o experiență umană în spitale va continua să crească, iar acest lucru este un semn bun pentru direcția în care evoluează sistemul.
Modelul implementat la Lugoj poate deveni un standard național sau depinde prea mult de voință locală și context administrativ?
Modelul de la Lugoj poate deveni un reper tocmai prin faptul că pornește de la o logică integrată: un spital gândit ca infrastructură contemporană, cu atenție la performanța energetică și la costurile de operare pe termen lung. Sunt elemente care pot fi replicate — metodologie, criterii de performanță, etapizare corectă, dialog cu utilizatorii.
În același timp, ca orice proiect public major, depinde de consistența decizională și de capacitatea instituțională de a duce proiectul de la studiu la execuție. Dacă vrem standardizare reală, ea trebuie susținută prin proceduri și competențe — nu doar prin voință.
Cum explicați unui factor de decizie publică faptul că o investiție mai mare în faza de proiectare poate reduce costurile operaționale și erorile pe termen lung?
În astfel de discuții, încercăm să mutăm perspectiva de la costul imediat al proiectării la costul spitalului în timp. Un spital este o infrastructură care funcționează zeci de ani, iar cea mai mare parte a costurilor apare în operare, nu în faza de construcție.
De aceea explicăm că deciziile luate în etapa de proiectare influențează direct consumurile energetice, organizarea fluxurilor medicale, eficiența instalațiilor, dimensiunea suprafețelor sau modul în care clădirea va putea integra tehnologii medicale noi în viitor. O proiectare atentă poate reduce costurile de exploatare, poate simplifica mentenanța și poate preveni intervenții costisitoare mai târziu.
Un spital gândit cu această perspectivă înseamnă spații dimensionate correct pentru nevoile zonale, infrastructură tehnică optimizată, circuite clare și o flexibilitate reală pentru adaptări viitoare. În plus, utilizarea instrumentelor digitale și a coordonării interdisciplinare încă din fazele de proiectare reduce riscul de conflicte tehnice care, dacă sunt descoperite în șantier, pot genera întârzieri și costuri suplimentare.
În acest sens, investiția în proiectare nu este o cheltuială suplimentară, ci o formă de prevenție. Este modul prin care putem asigura că spitalul va funcționa eficient, sigur și sustenabil pe termen lung.
Dacă ați putea redesena un singur principiu al infrastructurii medicale din România mâine dimineață, care ar fi acela și ce s-ar schimba imediat în experiența pacientului?
Aș pune mai mult accent pe modul în care este gândit parcursul pacientului în interiorul spitalului. Dacă proiectarea pornește de la experiența reală a pacientului — de la acces și triere până la diagnostic, tratament și recuperare — multe lucruri se pot simplifica.
Un astfel de principiu aduce beneficii imediate: orientare mai clară, timpi de așteptare mai bine gestionați și o experiență mai puțin stresantă pentru pacienți și familiile lor.
În același timp, se îmbunătățește și modul în care lucrează echipele medicale. Spațiile devin mai coerente, fluxurile mai eficiente, iar mediul construit susține mai bine actul medical. În esență, vorbim despre spitale gândite mai atent în jurul oamenilor care le folosesc în fiecare zi.
Unde vedeți TESSERACT peste 5 ani în arhitectura medicală din România: consultant strategic al statului, lider regional sau exportator de expertiză?
Ne dorim să evoluăm în toate aceste direcții, pentru că ele se susțin reciproc. În România, obiectivul nostru este să contribuim tot mai mult la nivel de strategie și metodologie, nu doar la nivel de proiectare: cum definim corect nevoile sistemului, cum prioritizăm investițiile și cum construim spitale care funcționează eficient pe termen lung.În același timp, experiența acumulată în arhitectura medicală — de la spitale mari și centre specializate până la infrastructuri de urgență — ne oferă o expertiză relevantă și pentru alte tipuri de infrastructuri complexe. Deși cea mai mare parte a activității noastre este concentrată în zona medicală, lucrăm și la alte tipuri de proiecte de infrastructuri complexe, inclusiv în zona industrială, acolo unde complexitatea tehnică și coordonarea între specialități sunt elemente esențiale.
Pe termen lung, ne vedem ca un studio care aduce nu doar proiecte, ci și metodologie, tehnologie și expertiză într-un domeniu esențial pentru societate — în România și, tot mai mult, în regiunea Europei Centrale și de Est.