Redacție
Dorin Ștefan | Dr.arh. Profesor universitar, Fondator DSBA
Arhitectura contemporană traversează una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa recente. Într-un prezent marcat de presiunea sustenabilității, nevoia de densificare urbană, accelerarea tehnologică și schimbările culturale rapide, arhitecții sunt provocați să găsească echilibrul dintre expresie, responsabilitate și inovație. Spațiile trebuie să fie mai mult decât funcționale: trebuie să creeze sens, identitate, comunitate. În acest cadru complex, în care tradiția dialoghează permanent cu viitorul, vocile autentice devin repere.
Unul dintre aceste repere este dr. arh. Dorin Ștefan, profesor universitar și fondator al biroului DSBA, considerat de decenii o personalitate esențială a arhitecturii românești. Cunoscut pentru explorările sale curajoase, pentru modul în care reinterpretează memoria locului și pentru preocuparea constantă față de gestul cultural al arhitecturii, Dorin Ștefan a influențat generații de profesioniști și a marcat peisajul urban cu proiecte care depășesc simpla funcțiune, transformând-o în expresie. Rigoarea, sensibilitatea și nevoia de a proteja autenticitatea spațiului au făcut din el un arhitect pentru care responsabilitatea față de oraș și oameni primează în fața oricărei concesii.
În interviul de față, Dorin Ștefan vorbește despre începuturile profesiei, despre felul în care intuiția și libertatea interioară pot remodela parcursul unui arhitect, despre starea arhitecturii de astăzi și despre dificultatea de a rămâne onest într-un context urban supus presiunilor comerciale și birocratice. O discuție despre autocenzură, responsabilitate și felul în care construcțiile devin, inevitabil, o formă de cultură.
Privind înapoi, la începuturile carierei dumneavoastră, ce proiect v-a rămas în suflet și ce ați simțit că v-a schimbat definitiv ca arhitect?
Creșterea profesională spre statutul de arhitect care „zidește” se face treptat. Fiecare nouă provocare căreia reușești să-i faci față cu bine îți întărește convingerea de a merge mai departe. Dacă crezi în arhitectura ca gest cultural, parcursul este și mai dificil. Schimbarea am simțit-o când intuiția a preluat inițiativa, înlocuindu-l pe rațional la conducere. Școala te învață tehnica, adesea o piedică, mai ales prin ideologiile de tot felul, dar la un moment dat te eliberezi…
Cum ați descrie arhitectura de azi?
Cred că este mult mai complicată conceptual. Însumează mii de ani de căutări expresive și tehnice, misterioase sau senine, pe care trebuie să le asumi, dar și să le duci mai departe.
Care sunt trei dintre cele mai reușite proiecte arhitecturale din București? Dar trei dintre cele mai puțin reușite?
Reușite mai recente:
1. Sediul „Bog’Art”, arhitect Constantin Ciurea, Str. Ion Brezoianu nr. 27
2. Hotel, Str. Maria Rosetti nr. 4
3. Locuință colectivă, Bd. Kiseleff nr. 16
Foarte nereușite:
1. Imobil de locuințe, Str. Părintele Stăniloae nr. 10 2. Imobil de birouri, Str. 11 Iunie nr. 79 (Piața Carol) 3. Sediul de Poliție, Bd. Lascăr Catargiu nr. 22
Care sunt cele mai frecvente greșeli din activitatea unui arhitect?
Să rămână captiv în proiect.
Există tabuuri sau autocenzură în arhitectură?
Eu nu cred în tabuuri, dar adesea pot fi invocate ca justificare a nereușitelor: „Nu m-au lăsat cei din Comisia de cultură pentru că nu m-am încadrat în specificul zonei.” Așa au ajuns cartierele istorice împânzite de case cu mansardă, acoperite cu imitație de țiglă din tablă și cu fier „forjat”, dar care au primit avizul Comisiei doar pentru că respectau un tabu.