in

Statul vrea să cumpere casele oamenilor singuri și bătrâni. „Așa e și în Vest”, spune un secretar de stat

Statul se gândește să cumpere casele și apartamentele oamenilor singuri și să formerze așa-numite „comunități de oameni mai în vârstă”. Scopul acestui „mecanism” este „nevoia stringentă de a eficientiza energetic și a consolida rezidențialele”, a declarat joi Kover Orsolya Maria, secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației, în cadrul unei conferințe de presă, citată de Agerpres.

„Începem cu partea de ‘affordable housing’ sau locuințe sociale care nu sunt neapărat sociale în sensul cum folosim noi în Romania locuințe sociale, ci la un preț accesibil. Propunem un nou mecanism. Am dori să reinventăm ANL-ul (Agenția Națională pentru Locuințe, n.r.)? De ce? Constatăm că, în primul rând, există o nevoie stringentă de a eficientiza energetic și a consolida rezidențialele pe care le deținem în momentul actual. Și atunci am dori să avem un mecanism complementar – să ne axăm inclusiv pentru a construi locuințe și a crea niște comunități pentru oameni mai în vârstă”, a spus ea.

Secretarul de stat a precizat că, din aproximativ 9 milioane de locuințe care există în România, 2,4 milioane sunt locuite de o singură persoană iar, din aceste 2,4 milioane de apartamente, 1,2 milioane sunt locuite de oameni care sunt singuri și în vârstă.

Practic, intenția exprimată de secretarul de state este ca apartamentele acestor oameni să fie cumpărate și, ulterior, consolidate și transformate într-un stoc de locuințe.

„Am dori să creăm un mecanism prin care le oferim un grad ridicat de calitate a vieții în niște comunități, urmând ca apartamentele pe care le cumpărăm de la acești oameni să fie consolidate, reabilitate și transformate într-un stoc de locuințe”, a spus Kover.

Ea nu a precizat ce s-ar întâmpla cu cei care obișnuiau să locuiască în repectivele imobile.

Kover a subliniat că mecanismul este încă în faza de a fi gândit în detaliu, motiv pentru care nu poate să ofere multe detalii în acest sens.

Ea a mai spus că ar fi nevoie de crearea unui „stoc de locuințe de necesitate” pentru tineri.

Realizarea acestor planuri ar fi posibilă, potrivit lui Kover, prin crearea unor programe de parteneriat public-privat, „inclusiv pe partea de locuire”, la fel ca în Europa de Vest.

„Există PPP pe partea de locuințe care funcționează foarte bine. Având în vedere că băncile mari care finanțează programele noastre, BEI, BERD, Banca Mondială, au deja aceste programe configurate de PPP, inclusiv pentru locuințele colective care pot fi de mai multe feluri, nu neapărat sociale, am dori să abordăm un pic mai intens această tematică și să punem la punct un mecanism care să funcționeze și la noi. Aici, într-adevăr, Ministerul Finanțelor este un partener extraordinar de activ. Lucrăm foarte mult pe aceste tematici și eu sper ca la începutul anului viitor deja să putem ieși cu o veste, care sunt proiectele pilot pe care începem să le implementăm împreună la nivel de PPP. Pentru că nu doar locuințele sunt vizate, ci și celelalte segmente de investiții”, a mai spus Kover.