Lion’s Head Investments, companie imobiliară susținută de Old Mutual, cea mai veche firmă de asigurări de viață din Africa de Sud, explorează noi oportunități de investiții în București și zona metropolitană. Deși interesul principal rămâne segmentul logistic, investitorul revine în atenție și asupra pieței de birouri, sector pe care pandemia de COVID-19 îl pusese pe pauză, scrie Profit.ro.
„Planul de a crea o platformă logistică regională a fost inițiat acum cinci ani, odată cu achiziția unei companii din Bulgaria, realizată cu sprijinul IFC – parte a Grupului Băncii Mondiale. Avem deja parcuri logistice în Sofia, Varna și Ruse, iar România este următorul pas natural. Vizăm o prezență consolidată în două țări și, pe termen mediu, extinderea și în Polonia. Totodată, observăm o revenire treptată a pieței de birouri și nu excludem noi investiții și în acest segment”, a declarat Christo Iliev, fondator și președinte al AG Capital, partenerul Old Mutual în cadrul Lion’s Head Investments.
Compania a demarat recent primul său proiect logistic din România, pe un teren de 15,5 hectare achiziționat de la Agropol Popești-Leordeni, deținută de fermierul Gheorghe Nedelcu. Proiectul prevede dezvoltarea unui parc logistic cu o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 85.000 mp, investiție estimată la 65 milioane de euro.
Prima etapă, aflată deja în construcție, include un depozit de circa 23.000 mp, evaluat la 15 milioane de euro și programat pentru finalizare în primăvara anului viitor. Potrivit companiei, 70% din această primă etapă se află deja în discuții avansate de închiriere cu potențiali clienți din domeniile 3PL, curierat și farma.
