Cota redusă de TVA de 9% pentru locuințele noi va fi eliminată începând cu 1 august 2025, conform noilor reglementări fiscale. În acest context, clienții interesați de achiziția unui apartament în cadrul proiectelor HILS Brauner, HILS Republica sau HILS Titaniummai pot beneficia de această facilitate fiscală, dacă semnează un antecontract și achită avansul până în 31 iulie 2025, iar tranzacția finală este încheiată până cel târziu în 31 iulie 2026.
Avertismentul dezvoltatorilor: „Este o decizie cu impact sistemic asupra pieței”
Piața imobiliară se confruntă cu un nou val de incertitudine după ce Ministerul de Finanțe a anunțat, printr-un proiect legislativ publicat recent, majorarea cotei de TVA la 21% începând cu 1 august 2025, aplicabilă inclusiv pentru locuințele noi.
Doar două excepții vor permite menținerea actualei cote reduse de 9%: pentru antecontractele semnate până în 1 august 2025, cu finalizare până cel târziu în 1 august 2026.
Specialiștii din domeniu atrag atenția că măsura, deși prezentată drept o ajustare fiscală, are potențialul de a bloca accesul la locuințe pentru o mare parte dintre cumpărători și de a afecta profund dinamica investițională a sectorului.
De asemenea, creșterea TVA la 21% pentru locuințe riscă să afecteze accesul familiilor tinere la o casă nouă.
„Eliminarea cotei reduse de TVA de 9% pentru achiziția de locuințe nu este doar o modificare tehnică de ordin fiscal. Este o decizie cu impact sistemic, care afectează întreg ecosistemul imobiliar – de la dezvoltatori și constructori, până la clienți și industriile conexe. Într-un context în care costurile de dezvoltare sunt deja în creștere, o majorare de TVA de 12 puncte procentuale pe prețul final echivalează cu o descurajare directă a achiziției și transmite un semnal negativ unei piețe care are nevoie de stabilitate și încredere”, spune Bogdan Bălașa, General Manager, HILS Development.
Potrivit datelor HILS Development, peste 60% din tranzacțiile din piața rezidențială au fost realizate în baza actualei facilități fiscale. În cazul companiei HILS Development, acest procent este și mai ridicat, reflectând profilul clientului mediu: familii tinere aflate la prima achiziție.
Impact în lanț asupra pieței și cumpărătorilor
Această modificare vine într-un moment în care piața rezidențială are deja nevoie de susținere, nu de frânare.
Creșterea TVA va influența în mod direct prețul final al locuințelor și va, afecta în special clasa medie, principalul motor al consumului și al urbanizării sustenabile.
„Nevoia de locuire nu dispare, dar accesul la o locuință nouă devine mai dificil pentru segmentul activ al populației. În paralel, dezvoltatorii sunt obligați să își regândească strategiile de investiții, cash flow-ul proiectelor în derulare și planificarea lansărilor viitoare. Toate acestea pot încetiniritmul de construcție și pot cauza o corecție pe piață, cu efecte greu de recuperat în viitorul apropiat”, adaugă Bogdan Bălașa.
Apel la dialog și măsuri coerente
Reprezentanții HILS Development subliniază că nu contestă necesitatea unor reforme fiscale, însă acestea trebuie calibrate la realitatea economică și discutate transparent cu toți actorii implicați.
„Un cadru fiscal coerent și predictibil este esențial pentru continuitatea dezvoltării urbane. Considerăm că rolul nostru, ca dezvoltator responsabil, este să oferim în continuare soluții realiste pentru cumpărători, fie prin apartamente finalizate, opțiuni de plată în rate direct la dezvoltator sau sprijin în accesarea de credite ipotecare. Dar avem nevoie, în paralel, de parteneriate funcționale cu autoritățile, care să susțină o piață ce contribuie semnificativ la PIB și creează mii de locuri de muncă în industrii conexe”, precizează Bogdan Bălașa.
TVA de 21% aplicat în lipsa unui antecontract semnat până în 1 august 2025
Conform proiectului legislativ, clienții care semnează un antecontract până în 1 august 2025 și finalizează tranzacția până în 1 august 2026 vor putea beneficia în continuare de TVA redus de 9%.
Cei care nu se încadrează în acest interval vor plăti TVA de 21%, aplicat integral la valoarea locuinței.