HILS Development, lider în domeniul dezvoltărilor rezidențiale și mixed-use în București, anunță rezultatele studiului București, Orașul Părinților realizat împreună cu Reveal Marketing Research. Studiul fost lansat astăzi, 27 mai, în cadrul unei dezbateri organizate alături de UrbanizeHub.
La dezbateri au participat experți în educație, urbanism, sector privat și administrație publică, printre care Paul Moldovan, viceprimarul Sectorului 6 București; Iulia Iana, Director Marketing la HILS Development; Claudia Oprescu, psihoterapeut și coordonator Program Siguranță Online Salvați Copiii, și Grațian Mihăilescu, fondator UrbanizeHub, membru în Mission Board-ul European pentru 100 de orașe verzi și inteligente.
Opinia părinților despre cele mai importante probleme din București

Părinții au identificat trei probleme principale la nivelul orașului, la mare distanță de alte aspecte analizate: aglomerația rutieră (37%), calitatea aerului (31%) și siguranța pe străzi (15%).
Alături de acestea, părinții au mai mentionat parcuri și spații verzi insuficiente, mijloace de transport în comun nepotrivite unui părinte cu copil/ copii, lipsa cluburilor de educație non-formală, numărul redus de creșe și grădinițe, locuri de joacă insuficiente și altele.
Cum influențează piața imobiliară nevoile familiilor cu copii
Potrivit studiului, opt din 10 respondenți declară că sunt dispuși să achiziționeze o locuință nouă care să corespundă nevoilor familiei, odată cu apariția copiilor.
Alegerea locuinței este influențată semnificativ de statutul de părinte. Astfel, 83% dintre părinți intenționează să își schimbe locuința după apariția copiilor.
Majoritatea celor care doresc să cumpere o casă nouă vor un spațiu mai generos (58%), 15 % își doresc o zonă care le oferă facilitățile necesare unei familii cu copii iar 10% consideră că Bucureștiul nu le oferă cadrul necesar pentru a crește în armonie un copil.
Cele mai importante criterii privind alegerea locuinței din perspectiva părinților
În topul criteriilor se află numărul de camere, un aspect important pentru 8 din 10 părinți care intenționează să se mute într-o nouă locuință.
Prețul reprezintă, de asemenea, un factor determinant pentru trei sferturi dintre cumpărători, urmat de structura de rezistență a clădirii și dimensiunea spațiului, care influențează decizia a șapte din 10 persoane.
Topul celor mai prietenoase cartiere din București, în percepția părinților
Pallady, o zonă din București aflată în plină dezvoltare și transformare în ultimii ani, se află pe locul 5 în topul celor mai prietenoase cartiere din București, menționat de 23% dintre părinți.
Primele locuri ale topului sunt ocupate de cartierul Aviatorilor, Dorobanți, Primăverii, Kiseleff pe locul (42%), urmate, pe locul al doilea, de Băneasa, Pipera, Expoziției, Herăstrău (36%).
Pe locul al treilea se află cartierele Griviței, Ion Mihalache, Domenii, 1 Mai, Turda (27%) și Drumul Taberei, Viilor, Drumul Sării (25%) pe locul al patrulea.
