Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele trei luni din 2025 față de aceeași perioadă din 2024, cu 12,2% ca serie brută și 13,8% ajustat sezonier, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la lucrările inginerești (+21,3%), reparațiile capitale (+54,4%) și construcțiile noi (+14,2%).
În luna martie, față de februarie, volumul lucrărilor a urcat cu 4,6% (ajustat), datorită reparațiilor capitale (+14,7%) și construcțiilor noi (+5,3%).
Comparativ cu martie 2024, volumul total a crescut cu 6,4% (serie brută), susținut de lucrările inginerești (+14,4%) și nerezidențiale (+5%), în timp ce clădirile rezidențiale au scăzut cu 11,5%.
