Au mai rămas mai puțin de două luni până la finalizarea primei etape a proiectului HILS Republica, cel mai amplu proiect de regenerare urbană de tip mixed-use dezvoltat de HILS Development în partea de Est a Bucureștiului. Cu această ocazie, Andrei Ciobotaru, Directorul de Dezvoltare al HILS Development, a vorbit într-un interviu exclusiv în cadrul emisiunii Legile Afacerilor despre etapa a doua a acestei investiții și despre proiectele viitoare ale companiei.
Faza I din proiectul HILS Republica, aproape de finalizare
HILS Republica este construit pe o suprafață de 180.000 de metri pătrați, revitalizând o fostă zonă industrială abandonată de peste 30 de ani. Situat strategic în apropierea transportului public, la doar 600 de metri de stația de metrou Republica și lângă Hala Laminor, pe Șoseaua Industriilor nr. 2V, acest ansamblu rezidențial transformă o platformă industrială dezafectată într-un cartier modern și dinamic.
Prima fază a proiectului, programată pentru finalizare în iunie 2025, se va ridica pe un teren de 6.300 de metri pătrați și va cuprinde 370 de locuințe noi, concepute pentru a satisface nevoile tinerelor familii și ale celor care își doresc un stil de viață modern.
Oferta variată include studiouri duble, apartamente cu două și trei camere, dar și apartamente la parter, cu grădină proprie.
De asemenea, HILS Republica va include un strip mall, o clinică medicală, spații verzi și de relaxare, o grădiniță și o școală privată, precum și piste pentru biciclete și alergare.
Locatarii viitori vor beneficia de locuri de parcare, atât de suprafață cât și subterane, stații de încărcare pentru mașinile electrice, zone de relaxare și locuri de joacă pentru copii. La fel ca și în celelalte ansambluri HILS finalizate, și HILS Republica pune un accent deosebit pe crearea unei comunități în cadrul complexului, iar spațiile de recreere sunt concepute pentru a încuraja un stil de viață echilibrat și interacțiunea socială între vecini.
În acest an, HILS Development va demara lucrările pentru faza a doua a proiectului, iar, atunci când întregul ansamblu HILS Republica va fi finalizat, va deveni un adevărat „oraș în oraș”, unde locatarii vor găsi tot ce au nevoie pentru un trai confortabil, aproape de propria locuință.
Importanța regenerării urbane
Dezvoltatorii imobiliari, precum HILS Development, joacă un rol crucial în crearea unor orașe sustenabile, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la utilizarea mai eficientă a spațiilor urbane.
Prin revitalizarea zonelor abandonate sau degradate, regenerarea urbană reîntoarce orașul locuitorilor săi, ridicând atât nivelul de trai, cât și starea de bine a acestora, prin crearea de spații moderne, estetice și verzi. În plus, acest proces elimină riscurile reprezentate de animalele fără stăpân, acumularea de deșeuri, iluminatul insuficient și poluarea.
Astfel, zonele reamenajate devin mult mai atractive, având un potențial investițional ridicat, nu doar pentru proprietarii de apartamente, ci și pentru companiile și comercianții interesați de dezvoltarea în zone noi, în expansiune.
În același timp, regenerarea urbană sprijină tranziția către orașe mai verzi, prin crearea de parcuri, extinderea zonelor pietonale și promovarea unor soluții ecologice în construcții și transport.
Potențial de investiție în cartierele în proces de dezvoltare
HILS Republica reprezintă o oportunitate de investiție semnificativă, beneficiind de o amplasare într-o zonă aflată în plin proces de dezvoltare și transformare.
Un indicator al succesului proiectelor HILS Development este faptul că 30% din clienții noi provin din recomandările celor deja existenți, ceea ce reflectă un nivel înalt de satisfacție al locatarilor din comunitățile dezvoltate de companie. Acest grad de mulțumire a fost confirmat și de un chestionar aplicat în noiembrie anul trecut, la care au răspuns locuitorii ansamblurilor HILS.
Potrivit sondajului, 90% dintre locatari sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de apartamentele lor, iar factorii principali care contribuie la această satisfacție sunt calitatea facilităților comune, confortul locuințelor și aprecierea generală față de proiectele HILS.
Acest nivel ridicat de satisfacție determină mulți dintre locatari să achiziționeze și alte apartamente pentru investiții. Decizia lor se bazează pe locația avantajoasă a ansamblurilor, cu acces rapid la infrastructura de transport, aproape de centre educaționale și comerciale, aspecte care contribuie la un trai de calitate.
Zona Pallady a devenit una dintre cele mai profitabile din Capitală din punct de vedere al randamentului investițional, cu un randament brut de 7,2% pentru apartamentele cu două camere, fiind aproape la același nivel cu Berceni (7,3%) și Militari (9,4%).
În plus, cererea pe piața închirierilor continuă să crească: o garsonieră ajunge acum la o chirie medie de 380 de euro pe lună (+41% față de 2020), iar un apartament cu două camere ajunge la 497 de euro pe lună (+35%), apropiindu-se astfel de nivelurile înregistrate în zone precum Pipera și Aviației.
Portofoliul HILS Development
HILS Development are în portofoliu șase proiecte rezidențiale în zona de est a Capitalei. Trei sunt complet finalizate, respectiv HILS Pallady, HILS Splai și HILS Brauner. De altfel, primele două sunt vândute integral.
Pe lângă HILS Republica, ansamblurile HILS Sunrise și HILS Titanium se află de asemenea în faza de construcție, conform calendarului asumat.
În viitor, HILS Development se va extinde și în alte zone ale Bucureștiului, ca parte a strategiei de diversificare a portofoliului rezidențial și pentru a completa deficitul de locuințe din București. Când toate proiectele aflate în diferite etape de dezvoltare vor fi încheiate, comunitatea HILS va număra aproximativ 24.000 de locuitori.