Activitățile economice și businessurile care vor funcționa în Braiconf Plaza, proiectul imobiliar care presupune reconversia fabricii Braiconf Brăila, vor genera afaceri de cel puțin 30 de milioane de euro anual, în timp ce valoarea taxelor și impozitelor locale va crește de 30 de ori, a declarat Valentina Oprea, coordonatorul proiectului, pentru InvestinginProperty.ro.
„Braiconf Plaza va reprezenta un pol de dezvoltare economică semnificativ pentru Brăila. Proiectul va atrage noi investiții, va genera locuri de muncă și va revigora zona centrală, contribuind astfel direct la creșterea economică locală și regională. De asemenea, estimăm că taxele și impozitele locale plătite anual vor crește de aproximativ 30 de ori față de nivelul actual. În prezent, utilizăm sub 15% din spații, iar după deschidere, Braiconf Plaza va găzdui încă aproximativ 600 de persoane care vor lucra în acest imobil”, a spus Oprea.
Până la 10 milioane de euro vor fi alocate pentru reconversia și renovarea imobilelor în care se află fabrica Braiconf.
De asemenea, în zona comercială din Braiconf Plaza sunt prevăzute spații dedicate unor activități diverse, printre care retail (fashion, librărie, optică, farmacie), servicii (cafenele, cofetărie, restaurante și pub-uri), spații dedicate wellness-ului (fitness), servicii medicale (clinici), spații de birouri și profesionale (notariat, curățătorie, bancă), precum și facilități de agrement și recreere (spații de joacă, terase amenajate).
“În plus, estimăm venituri anuale de cel puțin 30 de milioane de euro generate de activitățile care vor funcționa în Braiconf Plaza după deschidere,” a adǎugat Oprea.
Proiectul include și spații culturale precum muzeu și galerie de artă, pistă de alergat în aer liber, curți interioare și șapte căi de acces la cele trei străzi adiacente.
Fabrica de cămăși Braiconf nu va fi relocată, ci va fi integrată în proiectul Braiconf Plaza, a cărui construcție va începe imediat ce va fi emisă autorizația de construire.
Finanțarea proiectului, în valoare de cel mult 10 milioane de euro, poate proveni din multiple surse: resurse proprii ale companiei, parteneriate, investitori strategici, eventuale finanțări externe și vânzarea apartamentelor incluse în proiect.
“În acest moment, ne bazăm preponderent pe resurse proprii, având aprobarea AGA pentru eventualitatea accesării altor surse de finanțare, dacă oportunitățile de piață o vor cere”, a mai spus Oprea.
Proiectul imobiliar Braiconf Plaza se adresează unei game variate de clienți, de la persoane fizice și familii care caută facilități moderne de cumpărături, agrement și wellness, până la antreprenori și companii interesate să beneficieze de spații comerciale și birouri premium, cu acces facil și poziționare strategică în centrul orașului.