in

Andrei Stancu, BLUE: Dezvoltarea economică atât în zona de antreprenoriat local cât şi multinaţionale cere o mobilitate tot mai ridicată. Vedem un potenţial mare pe zona de transferuri interurbane

Nevoia de mobili­tate va continua să crească în pas cu Produ­sul Intern Brut, iar aceasta va fi facilitată de inau­gurarea de noi tronsoane de autostradă şi dezvoltări regionale.

Am venit şi cu un serviciu supli­mentar – Blue Business prin care deconta­rea unui serviciu, cum ar fi un transfer la aeroport, se poate face mult mai uşor. Serviciul de facturare este foarte important, este un serviciu postlivrare. Noi în 2024 ne-am concentrat pe piaţa de consumer, unde este Blue, dar am văzut că există şi o componentă B2B importantă, care acum reprezintă 8% din totalul călătoriilor. Sunt deja peste 500 de clienţi, companii de la 3-10 până la sute de angajaţi“, a spus Andrei Stancu, CEO Blue, parte a Auto­nom Group.

Grupul Autonom, fondat de fraţii Marius şi Dan Ştefan, a lansat pe piaţa din Capitală în a doua parte din 2023 un nou serviciu de ride hailing, denumit Blue, în ur­ma unei investiţii totale de 5 milioane de euro. În prima fază, aplicaţia a pus la dispo­zi­ţie o flotă de 100 autovehicule electrice Tesla Mo­del 3 şi Model Y pentru deplasări priete­noase cu mediul în zona metropolitană.

Ne diferenţiem prin servicii, chiar dacă avem mai puţine maşini decât con­curenţa. Avem un control al calităţii mult mai bun. Spre exemplu, şoferii au cursuri de pilotaj defensiv faţă de alte platforme de ride-sharing. Aceştia când sunt recrutaţi întâi beneficiază de training, iar maşinile au un sistem de monitorizare a comporta­men­tului de condus. Noi vedem câte accelerări, câte frânări are, de câte ori s-a înregistrat depăşirea vitezei“, a explicat directorul. 

Al doilea pariu este cel pe maşina elec­trică, din care peste 90% din flota Blue este compusă. 

Considerăm că este pentru genul a­cesta de serviciu şi faptul că că maşina electrică contribuie la binele comunităţii, mai ales pe servicii unde o maşină circulă 8-9-10 ore pe zi. Este mult mai bine să cir­cule o maşină electrică continuu pe stra­dă decât o maşină veche. Costurile suplimen­tare de achiziţie se pot compensa prin costul mai mic de utilizare şi mentenanţă, iar confortul este superior“, a explicat Andrei Stancu. 

Viitorul în ride-sharing ţine de dezvol­tarea oraşelor, iar astfel de servicii se com­pletează cu sistemul public de transport.

În primul rând considerăm că viitorul oraşelor este să promoveze mai mult metode pot completa transportul public sau îl pot ajuta până acesta devine suficient de performant, astfel încât oamenii să se îndrepte spre transport public. Şi cumva aici ideea ar fi că şi dacă tot facem lucrul acesta, ar trebui să-l facem cu maşini care nu poluează oraşul, cum ne-am dus spre transportul public să-l facem electric. Cam asta ar trebui să se întâmple şi cu transportul public alternativ, să zicem, să încercăm să-l direcţionăm în zona aceasta. Iar din partea companiilor şi ele îşi doresc cumva să contribuie la zona aceasta şi să bifeze obiectivele de sustenabilitate ale companiilor lor sau din afară“, a spus Andrei Stancu.

Material susținut de ZF.ro