Redacție
Bucureștiul, la fel ca multe alte orașe din țară, păstrează un patrimoniu arhitectural deosebit, cu numeroase case vechi, construite într-un stil elegant care astăzi nu mai este replicat. Din păcate, în lipsa unor lucrări de reabilitare și modernizare, aceste imobile se degradează iremediabil. De ce se întâmplă acest lucru? Reabilitarea și reutilizarea lor reprezintă un proces complicat, marcat de multiple obstacole: probleme juridice privind proprietatea, costurile ridicate ale restaurării și birocrația excesivă.
Ce soluții există? Arhitectul Vlad Baloșin, directorul general al companiei Metrik Architecture, propune, într-un interviu exclusiv pentru investinginproperty.ro, mai multe direcții de acțiune: crearea unei baze de date publice cu proprietățile abandonate, taxarea progresivă a acestora și administrarea lor temporară de către primărie până la clarificarea situației juridice. De asemenea, introducerea unor forme de creditare pentru renovări ar putea încuraja revitalizarea acestor clădiri. Un alt element-cheie este colaborarea între autorități și investitori privați, care poate fi stimulată prin parteneriate public-private și facilități fiscale. Modele de succes din orașe europene precum Leipzig și Bordeaux demonstrează că astfel de inițiative pot transforma zonele istorice într-un avantaj pentru oraș și comunitate.
Care considerați că sunt principalele obstacole în reabilitarea și reutilizarea caselor vechi lăsate în paragină? Ce soluții concrete ați propune pentru a le integra din nou în peisajul urban?
Reabilitarea și reutilizarea caselor vechi abandonate din București reprezintă o provocare complexă, dar cu un potențial enorm pentru revitalizarea orașului și îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.
Unul dintre principalele obstacole este situația juridică și de proprietate a construcțiilor istorice. Multe imobile sunt revendicate sau au moștenitori multipli, ceea ce îngreunează luarea oricărei decizii. Procesele lungi de succesiune sunt un alt aspect complicat. Multiplele litigii cauzate de retrocedări adaugă și ele la problema de fond.
Rezolvarea poate consta în crearea unei baze de date publice cu proprietăți degradate sau abandonate și cu statutul lor juridic, taxarea progresivă a acestor clădiri sau chiar administrarea temporară a acestora de către primărie, în vederea reabilitării până la clarificarea proprietății. Astfel, vorbim și despre modificări ale legislației.
Un alt obstacol este costul ridicat al lucrărilor de restaurare de calitate. O formă de creditare cu dobândă mică pentru renovarea clădirilor istorice sau introducerea unui program de „renovare contra chirie” inițiat de administrație poate reduce din impactul financiar. Totuși, vorbim și despre imaginea unui oraș. Atragerea investitorilor privați care să preia aceste imobile și să le reabiliteze/transforme este o cale de urmat. Dar ajungem la următoarea problemă.
Birocrația excesivă și procesul extrem de dificil și de îndelungat de autorizare descurajează investitorii. Aceasta este cea mai ușor de rezolvat. Un ghid clar de „așa da, așa nu” inițiat de Primăria Municipiului București, care să dubleze regulamentele de zonă protejată, cuplându-le cu o procedură mai fluidă de avizare și autorizare, va ajuta cu adevărat la „regenerarea urbană” a Capitalei.
Cu siguranță, noul Plan Urbanistic General va cuprinde o strategie clară legată de zonele istorice ale orașului. Dar mai avem de așteptat.
Până atunci, pentru toate lucrările pe care le realizăm în zone protejate, ne angajăm în discuții și prezentări cât mai detaliate cu administrația pentru a ne asigura că avem viziuni comune și că proiectul poate înainta. Procesul este mai îndelungat, însă scopul final este atins.
Cum pot autoritățile și investitorii privați să colaboreze mai eficient pentru salvarea clădirilor cu valoare arhitecturală? Există exemple de bune practici din alte orașe europene care ar putea fi aplicate în București?
Administrația și investitorii privați pot colabora eficient pentru salvarea clădirilor istorice prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP), stimulente fiscale și programe de regenerare urbană.
Leipzig, Germania, avea mii de clădiri istorice abandonate în anii ’90. Autoritățile au creat un fond public prin care au finanțat parțial renovarea imobilelor, iar investitorii privați au completat sumele. Cei care au renovat au primit scutiri de taxe pe termen lung. Rezultatul a fost unul bun. Introducerea unor scheme de finanțare pentru restaurare, cu obligația ca proprietarii sau investitorii să mențină caracterul istoric al imobilelor și includerea acestora în circuite culturale ar fi un WIN-WIN pentru oraș.
Bordeaux, Franța, a creat un fond de revitalizare finanțat parțial de stat și parțial de investitori privați, pentru a sprijini proiectele de reabilitare. Orașul a inițiat un program de restaurare a cartierelor istorice prin scutiri de taxe pentru proprietarii care renovau fațadele conform standardelor locale. Astăzi, Bordeaux este unul dintre cele mai bine restaurate orașe din Europa.
În București, dacă proprietarii de imobile din zone protejate ar primi aceleași deduceri fiscale pentru restaurarea fațadelor și dacă statul ar oferi granturi pentru aceste lucrări, îmbunătățirea ar fi evidentă într-un timp scurt.
Introducerea în viața orașului a clădirilor istorice abandonate, prin oferirea acestora către ONG-uri, artiști sau mici antreprenori din zona culturală, cu condiția ca aceștia să le restaureze în timp, este ceea ce a făcut administrația Amsterdamului.
Viena a introdus un „birou unic pentru reabilitare” care gestionează toate avizele și aprobările necesare în procesul restaurării construcțiilor istorice. Procesul s-a simplificat enorm, iar centralizarea acestuia a încurajat mai mulți proprietari și investitori să înceapă.
Este nevoie de reguli clare, termene realiste și beneficii concrete pentru cei care investesc în reabilitare. Autoritățile pot oferi scutiri de taxe și cofinanțare, iar investitorii trebuie să înțeleagă că restaurarea nu este o povară, ci o investiție strategică. Fără un cadru predictibil și o cooperare reală, clădirile valoroase vor continua să dispară.
Ce măsuri ar trebui luate pentru a evita ridicarea unor clădiri noi considerate „urâte” sau nepotrivite pentru oraș?
Pentru a preveni acest lucru, este nevoie de reglementări urbanistice coerente și clare, un proces de avizare mai fluid și rapid, dar mai exigent, cu un control direct asupra imaginii arhitecturale generate. Nu fiecare proprietar trebuie să-și impună viziunea, iar nu orice arhitect se pricepe la clădiri istorice.
Orașul are nevoie de armonie, nu de haos. Calitatea trebuie impusă prin norme stricte, nu lăsată la voia pieței.
Reiterez, avem nevoie de un ghid/cod de design urban al zonelor protejate care să stabilească principii estetice și intervenții permise pentru fiecare areal, în funcție de specificul său. Nu ceva complex, ci cât mai simplu și clar: înălțime, proporții, principii de finisare a anvelopantei clădirii, finisaje de utilizat, sisteme generice recomandate.
Comisiile de avizare, formate din experți în domeniul restaurării, ar trebui să verifice cu exigență respectarea ghidurilor. Totul trebuie făcut cu maximă transparență.
Este Bucureștiul un oraș prietenos cu arhitectura de calitate sau mediul legislativ și economic descurajează inovația și coerența estetică? Ce schimbări ar putea face autoritățile pentru a sprijini proiectele bine gândite?
Bucureștiul nu are o strategie clară. Este nevoie de un PUG nou, de un proces mai clar și mai transparent de autorizare și avizare, de stimulente fiscale pentru clădirile cu design de calitate, astfel încât maximizarea profitului să nu fie unicul deziderat. Capitala este locul unde arhitectura de calitate reușește să apară parcă în ciuda mediului legislativ și economic, nu datorită lui. Iar bucureștenii s-au săturat și au zis STOP. Hai să vedem cum continuăm.
Schimbările pe care le pot face autoritățile sunt:
Reforma procesului de avizare, diminuarea birocrației excesive și eliminarea reglementărilor confuze, introducerea calității arhitecturale în regulamentele locale de urbanism, măsuri fiscale pentru susținerea arhitecturii de calitate, organizarea mai multor concursuri de arhitectură sau regulamente clare de restaurare a patrimoniului.
Cum putem păstra identitatea arhitecturală a Bucureștiului în contextul dezvoltărilor imobiliare rapide? Credeți că este nevoie de reguli urbanistice mai stricte sau de mai multă educație estetică în rândul dezvoltatorilor?
Fără reguli stricte, corect impuse și fără educație estetică, Bucureștiul își va pierde caracterul.
Avem nevoie de un urbanism coerent, care să protejeze patrimoniul și să integreze noile construcții cu respect pentru oraș și să limiteze intervențiile nocive.
Actorii din mediul privat care nu văd dincolo de profit și care nu realizează răspunderea enormă pe care o au vor fi nevoiți să se conformeze. Exemplele pozitive trebuie aduse în prim-plan și răsplătite.