North Bucharest Investments – NBI anunţă un parteneriat cu dezvoltatorul Primes pentru vânzarea proiectului rezidenţial Primes Rahmaninov Collection din zona de nord a Capitalei, o investiţie totală de 20 mil. euro, având ca termen de finalizare a doua jumătate a anului viitor.
“Compania NBI, extrem de activă pe piaţa de consultanţă de real estate din Bucureşti ne oferă încrederea că Primes Rahmaninov Collection va forma una dintre cele mai frumoase comunităţi din Capitală”, spune Cristian Pavel, CEO Primes.
Proiectul, situat într-una dintre cele mai active zone din Bucureşti – cu privelişte asupra lacului Floreasca şi parcul Verdi, cupinde 16 apartamente premium plus, cu suprafeţe cuprinse între 96 şi peste 241 de metri pătraţi, dispuse de compartimentări în două, trei şi patru camere şi trei unităţi de tip duplex. Preţurile pornesc de la 418.000 de euro şi ajung până la 1,5 mil. euro.
NBI Group a fost fondat în anul 2011, în Republica Moldova, de omul de afaceri Vlad Musteaţă, iar din vara anului 2022 a intrat şi pe piaţa din România.
Grupul North Bucharest Investments a înregistrat aproape 1.300 de tranzacţii imobiliare în 2024, de 3 ori mai multe faţă de nivelul anului precedent, iar valoarea totală a tranzacţiilor ajung la 146 milioane de euro în 2024.
Material susținut de Zf.ro
