Redacție
Se spune des că „România e o ţară de proprietari”, iar uneori fraza asta sună ironic. Statisticile ne confirmă: 94,8% dintre români deţin locuinţele în care trăiesc. Suntem campioni europeni la proprietate imobiliară. Dar de ce? Şi, mai important, e asta un lucru bun?
Mulţi critică mentalitatea românilor de a fi proprietari şi spun că ar trebui să fim mai aproape de modelul occidental, unde închirierea e mai răspândită. Dar dacă ne uităm atent la ce se întâmplă în Vest, vedem că nu e doar o alegere personală – acolo vorbim de o piaţă dominată de fonduri de investiţii şi mari proprietari, care cumpără locuinţe şi le închiriază celor care nu-şi permit să cumpere. În Germania, doar 43,6% dintre cetăţeni sunt proprietari, iar în Franţa 57,2%. Prin comparaţie, în Spania şi Italia, peste 70% deţin locuinţele în care trăiesc.
În România, avem un avantaj important: locuinţele sunt mai accesibile raportat la venituri. Asta pentru că cei mai mulţi dezvoltatori sunt români, iar investitorii străini nu au intrat masiv pe piaţă să cumpere în bloc. Un apartament în Bucureşti, Cluj sau Timişoara este mai uşor de cumpărat decât unul similar în Berlin sau Paris. Pe lângă asta, statul român a susţinut proprietatea prin programe precum „Prima Casă” sau „Noua Casă”, ceea ce a făcut ca accesul la credite ipotecare să fie mai uşor pentru mulţi cumpărători.
Apoi, e vorba de o matematică simplă: pentru mulţi români, rata la un credit imobiliar este mai mică decât chiria lunară pentru aceeaşi locuinţă. Dacă plăteşti chirie, banii se duc fără să rămână nimic. Dacă plăteşti rată, o parte din sumă merge către capitalul propriu, iar la finalul creditului rămâi cu casa ta. Sigur, există riscuri – dobânzile fluctuează, veniturile pot varia – dar, în timp, rata rămâne constantă, în vreme ce salariile şi valoarea locuinţei cresc odată cu inflaţia. Dacă ne uităm istoric, în ultimele decenii, preţurile locuinţelor au urmat un trend ascendent.
Să luăm un exemplu concret: dacă azi cumperi un apartament de 100.000 de euro cu un credit pe 30 de ani, peste 20 de ani, rata ta va fi cam aceeaşi, dar valoarea apartamentului poate ajunge la 150.000 – 200.000 de euro. În acelaşi timp, dacă ai alege să stai cu chirie şi să economiseşti, inflaţia ţi-ar eroda constant economiile. În plus, în marile oraşe, creşterea chiriilor este inevitabilă, ceea ce înseamnă că pe termen lung chiria poate ajunge să fie mai mare decât rata unui credit imobiliar.
O altă diferenţă esenţială între România şi Vest este percepţia asupra stabilităţii. În Europa de Vest, chiriaşii se bucură de reglementări stricte şi protecţie legală puternică, ceea ce le oferă siguranţă pe termen lung. În România, contractele de închiriere sunt adesea mai flexibile, iar proprietarii pot modifica condiţiile mai rapid. Acest lucru îi determină pe mulţi români să vadă proprietatea ca pe o soluţie mai sigură şi mai previzibilă.
Românii nu sunt proprietari doar din tradiţie sau mentalitate, ci pentru că, de multe ori, este cea mai logică alegere financiară. Nu spun că e varianta perfectă pentru toată lumea – în funcţie de stilul de viaţă, flexibilitatea oferită de chirie poate fi un avantaj. Dar să critici faptul că românii preferă să fie proprietari, fără să înţelegi contextul economic şi avantajele financiare pe termen lung înseamnă să ignori realitatea pieţei imobiliare din România.
România e o ţară de proprietari pentru că, cel puţin pentru moment, aşa are sens.
Material susținut de Zf.ro