Material susținut de HILS Development
Achiziția unei locuințe este o decizie majoră în viața multora, iar criteriile luate în calcul de un potențial cumpărător sunt nenumărate. Fie că locuința este spațiul care va deveni acasă pentru noul proprietar sau este o investiție care să îi aducă randament pe termen lung, unul dintre principalele criterii avute în vedere este zona unde se află aceasta. În București, zona Theodor Pallady a devenit extrem de atractivă în ultimii 4 ani pentru cei care vor să cumpere un apartament destinat familiei. Aici este construit și unul dintre ansamblurile HILS, iar valoarea locuințelor din acest cartier nou a crescut cu mult peste media zonei, în perioada 2020 – 2024, arată rezultatele analizei „Noua Capitală”, realizat de HILS Development în colaborare cu Imobiliare.ro.
Un apartament cu 2 camere din HILS Pallady are acum o valoare cu 42% mai mare față de 2020. Astfel, depășește alte proiecte similare din București și este cu aproape 15% peste media zonei, unde se înregistrează o creștere de 28% a valorii. Cu alte cuvinte, un proprietar care decide să își vândă locuința obține, în 2024, un preț mai mare decât cel cu care a achiziționat-o în 2020.
În același timp, zona Theodor Pallady este foarte căutată de cei care vor să găsească un loc unde să se stabilească împreună cu familia. Interesul pentru Pallady aproape că s-a dublat în perioada la care se referă analiza Noua Capitală. Numărul cererilor de apartamente din categoria de preț 100.000 – 150.000 euro a crescut cu 94% în ultimii 4 ani, în această parte a Bucureștiului.
Zona Theodor Pallady îi atrage și pe cei care sunt dispuși să plătească între 80.000 și 100.000 euro pentru o locuință. Cererea pentru această categorie de apartamente s-a majorat cu 63% în perioada 2020-2024, conform analizei Noua Capitală.
Consultă infograficele Noua Capitală AICI.
Apartamentul ca investiție. Ce randament obții dacă închiriezi locuința
Investitorii imobiliari pot obține câștiguri nu doar în cazul vânzării, ci și dacă își închiriază locuința nouă din zona Theodor Pallady. Dacă în 2020, un apartament cu 2 camere închiriat în zona Theodor Pallady îi aducea proprietarului un randament brut de 6,8%, în 2024 randamentul pentru o locuință similară a ajuns la 7,2%, al treilea cel mai bun dintre zonele cuprinse în analiză Noua Capitală. Asta în contextul în care chiriile din Pallady au crescut, în ultimii 4 ani, cu 34% până la 41%, în funcție de categoria de locuință.
Vânzarea unui apartament nou în București. Cât de rapid găsești un cumpărător
Analiza Noua Capitală indică, de asemenea, că un apartament nou din Theodor Pallady se vinde mai rapid în 2024 decât în urmă cu 4 ani. Proprietarul unei locuințe poate găsi un cumpărător în 42 de zile, cu o săptămână mai puțin față de 2020, și cu 17 zile mai repede comparativ cu media zonelor din București incluse în studiu. Un apartament cu 2 camere din Pallady poate fi cumpărat în 2024 cu un preț mediu de aproximativ 83.000 euro.
Evoluția prețului chiriilor din ultimii 4 ani în Capitală
Ultimii 4 ani au adus chirii mai mari în București, fie că ne raportăm la cartiere sau la tipul locuinței. În zona Theodor Pallady, o garsonieră se închiriază în 2024, în medie, cu 380 euro, adică cu 41% mai mult față de prețul din 2020. Tot în Pallady, în cazul unui apartament cu 2 camere, chiria ajunge la 497 euro (+35% față de acum 4 ani), în timp ce pentru un apartament cu 3 camere, chiria medie a crescut cu 34% în ultimii ani, până la 555 euro.
HILS Development și impactul asupra zonei Theodor Pallady
HILS Development este o companie antreprenorială care deține cel mai importat portofoliu rezidențial din estul Bucureștiului, respectiv șase proiecte rezidențiale de mari dimensiuni, care au potențialul de a ajunge la o comunitate de 24.000 de locuitori. Trei proiecte sunt deja finalizate și locuite: HILS Pallady, Splai și Brauner. Pe termen lung, compania își propune să consolideze comunitățile din zona Theodor Pallady și să finalizeze proiectele HILS Sunrise, Titanium și Republica.
Explicații metodologice
„Noua Capitală. Harta locuințelor preferate de bucureșteni și evoluția noilor cartiere rezidențiale dezvoltate în ultimii 4 ani”este o analiză realizată de HILS Development în colaborare cu Imobiliare.ro. Demersul prezintă evoluția sectorului rezidențial nou din București, din ultimii patru ani (T1 2020 – T2 2024) pe mai multe seturi de date puse la dispoziție de Imobiliare.ro: evoluția prețului unui apartament nou de 2 camere, evoluția cererii pentru apartamente noi în funcție de zonă și de două categorii de buget, durata de vânzare a unui apartament nou pe zone și evoluția față de T1 2020, piața chiriilor pe zone și pe tipuri de locuințe, aprecierea locuințelor realizate de HILS Development în zona Pallady față de proiecte similare din Capitală. Randamentul brut inclus în analiză este calculat la nivelul trimestrului 2 din 2024 și reprezintă câștigul pe care un proprietar îl obține prin închiriere, raportat la valoarea chiriei medii înregistrate în T2 2024 și la costul mediu actual de achiziție a unui apartament nou de 2 camere, aferent aceluiași trimestru.
Află mai multe despre analiza Noua Capitală AICI.