„Sunt unul dintre cei mai vechi antreprenori în zona imobiliară, activez de peste 25 de ani în acest domeniu”. Un om a cărei activitate poate fi un exemplu pentru cei care doresc să aibă un cuvânt de spus în segmentul antreprenorial, un idealist și un familist. De fapt, povestea lui este mult mai complexă, iar în rândurile de mai jos, Lucian Azoiței, Founder & CEO Forty Management, căci despre el este vorba, ne va oferi câteva detalii despre un proiect care deja are un ecou înafara granițelor României.
Haina de avocat nu vi s-a părut potrivită, așadar ați decis să o schimbați cu cea a unui dezvoltator. În prezent, puteți pleda în fața locuitorilor capitalei aducându-le dovezi palpabile: nu mai puțin de 4 proiecte finalizate premiate internațional sub brand-ul Central District: Polona 25, Cuza 99, 4 Elemente, Viitorului 134 și primul pas în cadrul celui mai amplu proiect: Central District Lagoon City. De ce (ați dorit să aduceți această licență în România) și cum (considerați că va schimba tabloul imobiliar)? Dar, mai ales, când (se vor bucura bucureștenii de proiectul complet finalizat)?
Mi-am dorit toată viață să fiu avocat, din păcate atunci când am terminat eu facultatea trebuia să ai niște resurse financiare ca să poți face stagiatura. Nu le-am avut, și atunci am intrat în lumea multinaționalelor și de aici am ajuns în zona comerțului cu materiale de finisaj și ulterior am făcut pasul natural către dezvoltarea imobiliară.
Pentru că avem atât de multă experiență cu clienții, am dorit să aducem permanent în proiectele noastre niște facilități unice pentru aceștia, catalogate drept premiere naționale, care au arătat viziunea noastră de dezvoltare sustenabilă: primul imobil cu pomi de 14 m pe fațadă, verde la modul propriu, prima pistă de alergare pe bloc, primul cinema exterior, zonă de entertainment, primul proiect generator de oxigen (!), întregul portofoliu imobiliar certificat verde etc. În toate proiectele noastre am adus facilități, culminând cu facilitatea supremă pentru un proiect, o mare în spatele casei!
„Groapa de 30 de milioane de euro”, cum o numeați în glumă, este în fapt o lagună în jurul căreia ați creat un habitat perfect pentru relaxare. Vorbim de o suprafață imensă, cu o investiție pe măsură. Toate acestea vin la pachet cu o responsabilitate enorm. Dorim să ne împărtășiți, în linii succinte, momentele cheie și strategiile care au consolidat realizarea acestui proiect?
Suntem deținătorii licenței brevetate Crystal Lagoons din SUA, licență premiată de ONU pentru inovație, pentru 11 orașe din 7 țări europene. Am creat în jurul acesteia un concept unic, Central District Lagoon City, ce este primul proiect de reconversie urbană verde, auto sustenabil și carbon neutral din Europa de Est. Ne-am dorit ca primul Lagoon City să fie în România, la București. Am obținut finanțarea, am intrat într-un program cu BERD, am agreat un parteneriat cu grupul Radisson prin care am creat un brand nou internațional, Radisson Lagoon. Am finalizat cu mare greutate prima fază (laguna) pe care am deschis-o publicului pentru ca acesta să se bucure de acest concept unic, fabulos. Pentru partea de dezvoltare imobiliară, chiar dacă este un proiect verde, lăudat și premiat de toată lumea, suntem blocați în cerință legală de a obține un PUZ, indiferent că îndeplinim toate cerințele legale. Din păcate pentru acest proiect, ce crează 840 de locuri de muncă și asigură taxe și impozite de 35 mil. euro în primii 5 ani, se va face prima dată în altă țară, unde este un climat investițional predictibil și legal.
În acest moment, Forty Management are în plan 8 proiecte mixed-use de tip Lagoon City și 11 proiecte de tip Public Access Lagoon, dezvoltate în șase țări: Ungaria, Cehia, Polonia, Italia, Franța și Spania. Discutăm despre un business ramificat la nivel internațional. Este mai facil să dezvolți un business peste granițe? Facil… din punct de vedere birocratic.
Noi suntem o democrație tânără, iar zona de antreprenori locali încă nu au curajul să-și extindă afacerile peste granițe, chiar dacă acestea sunt foarte mari și serioase. Zona de dezvoltare imobiliară din București, unde noi ne-am axat având probleme de legalitate și protecție a investițiilor, am preferat să investim în exteriorul țării, fiind și pentru noi o premieră. Am fost efectiv impresionați de diferențe de abordare și sprijinul acordat, mai ales pentru un proiect atât de inovativ și diferit. Inovația din est s-a întâlnit cu mecanismele din vest și am generat o sinergie foarte bună. Avem sprijinul primăriilor din Budapesta, Sevilla și Roma, am creat parteneriate cu acestea și vom demara foarte curând dezvoltările Lagoon City în aceste orașe, având un sprijin extrem de puternic.
Spunând lucrurilor pe nume, „fiecare pas continuă să fie o luptă pe piața din București”. Și totuși, ceva întreține motivația. În urmă cu doi ani afirmați într-un interviu că trebuie să lucrăm la educație cu toată puterea fiecăruia dintre noi, pentru a construi un viitor frumos. Vă susțineți în continuare această opinie?
România este țara mea. Oricât de sofisticat, multicultural sau adaptabil aș fi, tot român rămân. Cred cu tărie că această țară are un fond excepțional, o direcție bună și singurul lucru care îi mai lipsește pentru a decola este educația în anumite zone. Este un proces de durată, nu se poate face peste noapte, dar ne ajută și generațiile care vin din urmă, și care sunt cu adevărat excepționale.
Încurajați, prin declarațiile publice, ca antreprenorii români să depășească granițele țării, mai ales când discutăm despre un aport competitiv: „E ca o ușă care s-a deschis și te trezești în Țara Minunilor: este iarbă verde și niciun lup rău care să te mănânce.” Totuși, fundația gândirii de business, radicale și pragmatice, v-ați construit-o în România. Oferă această țară antreprenori cu viziune aparte, cu produse inovatoare?
Da, cu siguranță. Trecerea prin tranziția asta și faptul că acești antreprenori au putut să clădească într-un mediu nefavorabil și de multe ori ostil, cu o competiție neloială, este ca un antrenament dur. În momentul în care sistemul este predictibil, corect, tratamentul instituțiilor este egal, este extrem de ușor pentru mentalitatea noastră de luptători.
Dacă ne-am întoarce în momentul în care ați avut ideea de a aduce în România Central District Lagoon City, ce ați schimba? Ați mai avea curaj să o luați de la capăt?
A fost foarte greu și este în continuare greu să faci dezvoltare imobiliară în București, indiferent dacă proiectul este perfect, tot opreliști ai. Noi am creat prima lagună urbană din Europa, în care sute de mii de oameni de bucură, am amenajat cea mai mare parcare publică din Sectorul 1 din ultimii ani, am transformat o zonă industrială abandonată în mijlocul Bucureștiului într-o oază verde, și am avut până acum 48 de controale într-o lună. Nu mai este nimic de adăugat. Nu aș mai trage atât de mult ca să-mi cheltui banii mei, munciți, în București. Dacă ar fi să o iau de la început, aș pleca, așa cum fac toți investitorii majori când apar turbulențe. Banii sunt aceiași peste tot, și sunt foarte buni și la București și la Milano. Am sperat că vom face ceva în parteneriat cu primăria din București (oferind doar noi, nu ca în alte țări, oferindu-ne ei doar să investim), dar nu am reușit. Mergem înainte.
„Ne-am dorit ca primul Lagoon City să fie în România, la București. Din păcate pentru acest proiect, ce crează 840 de locuri de muncă și asigură taxe și impozite de 35 mil. euro în primii 5 ani, se va face prima dată în altă țară, unde este un climat investițional predictibil și legal.”