Comunicat de presă transmis
Industria imobiliară din România evoluează, iar tehnologia devine un aliat cu rol de diferențiere în modul în care dezvoltatorii își prezintă proiectele și interacționează cu potențialii cumpărători. În cazul ansamblurilor rezidențiale aflate în curs de dezvoltare, una dintre provocări este construirea încrederii și crearea unei imagini clare despre cum va arăta și cum va funcționa spațiul finalizat.
Eden Capital abordează ofertarea într-un stil diferit, folosind o aplicație interactivă inovatoare, un instrument eficient, care transformă procedura standard dintr-un simplu exercițiu de imaginație, într-o experiență captivantă, mai aproape de ceea ce va fi experiența senzațională de locuire în cadrul ansamblului high-end Cortina Elysium.
Aplicația interactivă, mai eficientă decât metoda tradițională de ofertare
În fazele incipiente ale construcției, potențialii cumpărători se bazează în principal pe planuri arhitecturale, schițele apartamentelor, randări și vizite la birourile de vânzări. Însă oricât de bine realizate sunt toate aceste materiale de marketing, ele nu pot reda cu adevărat atmosfera și stilul de viață pe care îl promite un ansamblu rezidențial. Aplicația interactivă folosită de către echipa Eden Capital schimbă complet acest lucru.
În loc de simple randări, viitorii proprietari pot naviga în cadrul aplicației să exploreze zona, punctele de acces, destinațiile de interes din proximitate și tot ce oferă ansamblul în materie de apartamente și facilități. Aceștia pot să schimbe unghiuri, să ajusteze luminozitatea și să observe vederea din apartamente, în diferite momente ale zilei. Acest nivel de interacțiune adaugă o valoare considerabilă procesului de ofertare, ajutând cumpărătorii să vadă mult mai clar perspectiva reală asupra designului final și să înțeleagă factorii care creează un lifestyle senzațional în cadrul ansamblului rezidențial Cortina Elysium.
Construirea încrederii – cum contribuie aplicația la consolidarea relației cu potențialii proprietari
„În imobiliare, încrederea este esențială. Cumpărătorii investesc sume mari de bani într-un proiect aflat în dezvoltare, fără să vadă produsul final. În capitală, această practică se datorează ofertei scăzute care nu acoperă cererea și a nevoii de achiziție timpurie, dar mai ales avantajului financiar obținut la cumpărarea în etapă de construire.
În cazul Eden Capital, avem ansambluri finalizate, care sunt dovada seriozității și a livrărilor în timp optim, proprietăți care s-au apreciat semnificativ și încă au potențial. În prezent, pentru Elysium, un concept high-end cu design state-of-the-art, noi vrem să ajutăm cumpărătorii să vadă încă de acum modul în care vor arăta arhitectura, esteticul ansamblului, facilitățile, propunerile de amenajare a apartamentelor și peisagistica.
Aplicația interactivă pe care o folosim pentru Cortina Elysium oferă posibilitatea de a explora virtual ansamblul în construcție, favorizând o imagine concretă despre ce achiziționează, ceea ce crește încrederea și ajută în luarea unor decizii în cunoștință de cauză”, susține Ramona Babiuc, Sales Director Eden Capital Development.
O perspectivă clară de Wellness Lifestyle în Cortina Elysium
Un alt beneficiu major al acestei aplicații interactive este capacitatea de a transmite stilul de viață de care vor beneficia proprietarii apartamentelor. Aplicația permite utilizatorilor să exploreze mediul din jurul complexului, să vadă cum pădurea se îmbină armonios cu designul arhitectural modern, dar și interiorul ansamblului, să analizeze facilitățile integrate, menite să contribuie la calitatea vieții. Această experiență imersivă face diferența între un proiect care doar atrage atenția și unul care creează dorința de achiziție și de apartenență la o comunitate de elită.
Rolul aplicației în eficientizarea marketingului și vânzărilor
Marketingul tradițional întâlnește inovația, iar procesul de vânzare devine o experiență în sine, menită să transmită cât mai bine conceptul de lifestyle propus și implicit, caracteristicile produsului imobiliar.
Fiecare întâlnire fizică implică resurse considerabile de timp și logistică, atât din partea dezvoltatorului, cât și a cumpărătorilor. Cu ajutorul aplicației de la Biroul de vânzări Cortina Elysium, acest proces este optimizat. Potențialii clienți au acces imediat la toate informațiile necesare, fără să fie nevoie de vizite multiple.
O evaluare internă a echipei Eden Capital confirmă beneficiile:
Timpul necesar unei tranzacții este redus cu 20%, eficientizând activitatea echipei de vânzări și generând un flux mai rapid de încasări pentru dezvoltator.
Conversiile înregistrează o creștere considerabilă. Odată ce cumpărătorii interacționează cu aplicația, înțelegând mai bine produsul și stilul de viață în ansamblu, rata de conversie crește semnificativ, scăzând numărul de întâlniri necesare fiecărui client în parte.
Viitorul imobiliar îmbrățișează soluțiile inovatoare
„Într-un context tehnologic avansat, în care totul este ușor de operat printr-un click, utilizarea unei aplicații interactive în ofertarea pre-sale devine o necesitate și va fi un best practice în ofertarea proiectelor Cortina. Aceasta oferă potențialilor cumpărători o perspectivă realistă și imersivă asupra viitoarei locuințe și eficientizează procesul de vânzare, reducând timpul de vânzare. Din toate punctele de vedere este un avantaj major atât pentru noi, cât și pentru viitorii proprietari”, completează Ramona Babiuc.
Rezultate în vânzările de apartamente Cortina Elysium
„La acest moment, structura construcției este ridicată până la etajul 7, iar interesul din partea publicului este neașteptat. Avem solicitări atât pentru investiții, cât și din partea cumpărătorilor finali, care doresc să își securizeze o locuință într-o zonă de top, înainte ca prețurile să crească, odată cu avansarea construcției. Deși recent lansat, am vândut mai bine de 15% din proiect, ceea ce ne motivează să continuăm cu avânt și dorința de a atrage proprietari potriviți targetului țintă, pentru a crea astfel o comunitate senzațională”, susține Ramona Babiuc.