Într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă, siguranța împotriva incendiilor trebuie să joace un rol crucial, întrucât aceasta nu este doar o chestiune de conformitate, ci denotă grijă și protecție pentru cei dragi. Atât în clădirile rezidențiale, cât și în cele nerezidențiale, incendiile pot izbucni dintr-o varietate de surse, de la defecțiuni electrice la accidente de gătit, iar potențialul lor distructiv este enorm.
În Europa, 11 oameni îți pierd zilnic viața din cauza incendiilor, în timp ce 190 au nevoie de spitalizare. În Romania, datele sunt la fel de îngrijorătoare. Conform IGSU, în anul 2022 au avut loc peste 7.000 de incendii în locuințe, în creștere cu aproape 1,34% față de anul 2021. Creșterea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât anul 2021 a fost unul marcat de tragedii – au ars nu mai puțin de 11 spitale din toată țara, lăsând în urmă victime.
Nereguli există atât în spitale, cât și în școli și gradinițe. Peste 3.000 de școli și grădinițe din toată țara funcționau anul trecut fără autorizație de securitate la incendiu. Aceste tragedii dovedesc cât de necesare sunt investițiile în reabilitarea clădirilor și aplicarea materialor incombustibile, care impiedică propagarea incendiilor.
În spațiul european s-au adoptat în ultimii ani mai multe măsuri de protecție, prin intermediul a noi standarde și normative, pentru a preveni incendiile generalizate, greu de oprit din clădirile rezidențiale și publice. La revizuirea directivei europene privind eficiența energetică în clădiri, Parlamentul European a introdus, în luna martie 2023, mai multe prevederi cu accent deosebit pe securitatea la incendii. Primele două amendamente spun că renovarea clădirilor trebuie făcută cu respectarea celor mai înalte standarde privind securitatea la incendii. În al doilea rând, pe acoperișurile unde se montează panouri fotovoltaice, statele membre vor impune măsuri severe pentru prevenirea incendiilor. Aceeași directivă revizuită (EPBD II) spune că din 2028 toate clădirile vor trebui să aibă montate panouri pentru producerea curentului. Izolația termică exterioară reprezintă o parte importantă în asigurarea acestor standarde, întrucât testările la scară naturală au demonstrat că într-o clădire multietajată, focul se propagă cel mai rapid pe fațada clădirii, dacă aceasta are o izolație termică cu materiale inflamabile.
Un exemplu de bune practici în acest sens îl dă Marea Britanie, care a modificat drastic legislația privind securitatea la incendii dupa evenimentul Grenfell Tower din 2017, cel mai grav incendiu, în care 72 de persoane și-au pierdut viața și alte 102 au fost grav rănite. Rezultatele anchetei au arătat că folosirea unui material compozit din aluiminiu cu miez de polietilenă în placarea exterioară a clădirii a constituit principala cauză a propagării focului. O serie de alte materiale inflamabile, inclusiv plăci de izolație din spumă polimerică poliuretanică, au contribuit de asemenea la dezastrul de atunci. Clădirea a fost construită în 1970, dar renovată la începutul anilor 2000. În prezent, pe clădirile multietajate din Marea Britanie cu înălțimea de peste 18 metri față de nivelul solului se aplică doar materiale incombustibile pe întreaga fațadă, pentru a opri o eventuală răspândire a focului. De asemenea, în Scoția, reglementarea este și mai severă, legea obligând constructorii să aplice aceste norme pentru clădirile cu înălțimea de peste 11 metri față de nivelul solului.
În România, reglementările privind siguranța la foc sunt stipulate în Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor/ Indicativ P118/99 și prevăd izolația termică cu materiale incombustibile pe întreaga fațadă doar pentru cladirile mai înalte de 28 de metri. Dar în România, clădirile rezidențiale cel mai des întâlnite au un regim de înălțime de până la 28 de metri, izolația fiind de cele mai multe ori una combustibilă.
În prezent, există în dezbatere publică o nouă formă a acestuia. Normativul P118/22 prevede îmbunătățiri considerabile în ceea ce privește securitatea la incendiu a constucțiilor, fiind mult mai tehnic și mai complex. În primul rând, acesta se actualizează cu legislația europeană. Încă din 8 februarie 2000, Comisia Europeană introduce un sistem uniformizat de evaluare a materialelor de construcții după gradul de contribuție la foc. Această clasificare folosește rezultatele unor teste de reacție la foc. În sistemul de clasificare EuroClass, produsele de izolație sunt împărțite în 7 clase, notate de la A la F care indică reacția la foc în diferite etape de ardere. Din clasa A1 și A2 fac parte materialele incombustibile, care nu se aprind și nu contribuie deloc la propagarea focului. De la locuințele sigure, la facilitățile critice ale spitalelor și școlilor, integrarea soluțiilor incombustibile a inaugurat o nouă eră a siguranței și protecției la foc la nivel european.
Alegerea materialelor potrivite în procesul de construcție sau reabilitare a unei clădiri reprezintă un imperativ. Materialele incombustibile joacă un rol crucial în protejarea vieților, iar printre acestea, vata bazaltică, clasa A din sistemul de clasificare EuroClass, se distinge ca fiind un vârf al siguranței și protecției împotriva incendiilor. Introduse în cadrul sistemelor compozite de izolare termică (ETICS) pentru fațade, produsele din vată bazaltică oferă avantaje de neegalat. Ele împiedică aprinderea, rezistă la ardere, limitează răspândirea focului și nu degajă semnificativ fum toxic, acesta find principala cauză de decese în astfel de evenimente. Vata bazaltică, cu o rezistență termică remarcabilă de peste 1000 de grade Celsius, nu numai că sporește siguranța, dar oferă pompierilor timp prețios pentru a interveni în cazul în care izbucnește un incendiu.
Produsele oferite de Rockwool reprezintă o soluție versatilă și eficientă, care asigură protecția clădirilor împotriva incendiilor. Confecționate din vată bazaltică, aceste produse oferă o izolație termică și acustică excepțională, promovând eficiența energetică și un confort interior sporit. Ele sunt rezistente la foc, incombustibile și capabile să reziste la temperaturi ridicate, ceea ce le face o componentă crucială pentru îmbunătățirea siguranței clădirilor. În plus, instalarea lor ușoară simplifică renovarea clădirilor. Cu un angajament față de sustenabilitate, produsele ROCKWOOL sunt 100% reciclabile, promovând astfel un mediu mai curat și sigur. În construcții, agricultură și în diverse industrii, produsele Rockwool continuă să își dovedească valoarea ca materiale fiabile, durabile și ecologice.
Comisia Europeană a alocat un buget considerabil, prin PNRR dar și prin fondurile de coeziune, pentru investiții în infrastructura nouă de clădiri dar și în renovări. Zeci de spitale noi, sute de ambulatorii și mii de cabinete medicale renovate, campusuri universitare noi sau caze nZEB pentru tineri. Toate aceste lucrări trebuie făcute cu respectarea standardelor de eficiență energetică pentru reducerea amprentei de carbon. Dar eficiența energetică vine la braț cu securitatea la incendii. Și Comisia, și Parlamentul European ne îndeamnă să respectăm cele mai înalte standarde în acest domeniu. Astfel că aplicarea materialelor incombustibile pentru izolația termică trebuie să devină o normă de siguranță în clădiri de azi înainte.