in ,

VITALIS Consulting: “Caracterele puternice se conturează în vremuri atipice: despre adaptabilitate și lecții învățate, în unul dintre sectoarele cheie ale economiei românești”

În continuarea seriilor de analize și concluzii pe tema anului care în câteva săptămâni se va încheia cu o privire poate mai matură, mai critică și mai axată spre acțiune, Alexandru Samoliă, Managing Director Vitalis Consulting, a descris  echipei Investing în Property scenariul în care unul dintre principalii actori de pe scena construcțiilor din România, Vitalis, își desfășoară activitatea.


  1. Cum se va reflecta anul 2022 în istoria companiei?

2022 a fost într-adevăr despre adaptabilitate și lecții învățate, la care noi am mai adăuga încă un element cheie: oameni dragi și de încredere alături.

Pe lângă urmele încă adânci ale pandemiei și începutul unui război atât de aproape de granițele țării, care ne-a afectat mai ales în ceea ce privește costurile materialelor și utilităților, anul pe cale să se încheie ne-a adus, printre altele, și provocări de ordin fiscal. Am fost puși în situația de a alege între profiturile companiei și echipa care a făcut Vitalis ceea ce este astăzi. Am fost forțați să găsim soluții de eficientizare a costurilor pentru a ne ajuta Clienții ale căror proiecte în dezvoltare le coordonăm. Am fost nevoiți să ne reconfigurăm anumite procese de lucru și să implementăm noi proceduri.

A fost ușor? Sigur ca nu. Este frumos? DA și asta pentru că la aproape orice pas putem vedea roadele activității noastre.

La o simplă plimbare prin București și prin zonele regionale importante ale țării, putem vedea oameni locuind, lucrând și făcând cumpărături în clădirile la nașterea cărora echipa noastră a avut multe de spus. Vedem permanent colaborări noi care înfloresc și colaborări existente care se consolidează. Vedem colegi ale căror cariere ating apogeul chiar sub ochii noștri.

Anul 2022 se va reflecta în istoria companiei nu ca o pată neagră care ne-am dori să nu fi existat, ci sub forma celor mai importante lecții, unde încrederea în oameni și prețuirea echipei vor ocupa mereu primele locuri.

  1. Care sunt segmentele de piață afectate și care arii de activitate au excelat?

Provocările deja arhicunoscute ale pieței au afectat, bineînțeles, fiecare sector în parte, mai mult sau mai puțin. Peste tot s-a simțit creșterea preturilor materialelor de construcție, criza de personal, costurile utilităților, problemele lanțului de aprovizionare și lista poate continua. În București s-au eliberat mai puține autorizații de construire, aceasta fiind încă o provocare pentru piața construcțiilor, dar una care nu ne-a ținut pe loc. În schimb, ne-a permis să explorăm oportunități în zonele regionale importante ale țării și să adăugăm în portofoliul Vitalis proiecte importante din aceste regiuni.

În ceea ce privește evoluțiile pozitive, includem aici sectorul industrial, care a atins maxime istorice în termeni de rate de ocupare și dezvoltări noi. Vitalis coordonează câteva proiecte industriale majore, printre care se numără dezvoltarea unei fabrici de componente auto lângă Timișoara, construcția unei fabrici de medicamente în Turda și multe altele.

  1. Vitalis este o firmă semnificativă, dar cu identitate conturată distinct în piața de Real Estate din România. Care sunt valorile și cultura organizațională?

Se poate spune că valorile noastre pot fi sumarizate în două cuvinte, care ne servesc și ca motto, încă de la înființare și care ne definesc foarte bine întreaga activitate organizațională: Building Trust sau Construind încredere.

Indiferent că ne raportăm la un proiect nou, un Client sau la colegii noștri, construirea unei relații bazate pe încredere și loialitate primează. Când ne alegem noi colegi ne raportăm mai mult la aceste valori decât la abilități în sine, iar asta ne-a adus astăzi o echipă de peste 100 de profesioniști în construcții care fac o treabă excelentă. Avem și colegi care ne sunt alături încă de la înființare, pe aceleași principii.

Pentru noi, focusul pe relație, loialitatea față de echipă și obiective și compatibilitate dintre oameni, fie că ne referim la echipele implicate în dezvoltarea proiectelor de construcții sau la relațiile de colegialitate de la birou, sunt definitorii.

Acolo unde există o bună comunicare, unde oamenii sunt mulțumiți și mediul de lucru este plăcut si  nu există limite când vorbim despre succesul proiectelor în care suntem implicați.

  1. Care sunt proiectele spre care vă îndreptați în anul viitor și care va fi cuvântul de ordine în caracterizarea succintă a acestora?

În anul viitor ne focusăm pe finalizarea proiectelor pe care le avem astăzi în derulare, proiecte majore din sectoare variate, precum office, rezidențial, ospitalitate, sănătate, retail și altele. De asemenea, ne concentrăm pe explorarea oportunităților din sectorul industrial și logistic, unde perspectivele se mențin pozitive și pentru 2023.

Dacă ar fi să caracterizăm succint proiectele spre care ne îndreptăm am spune: Sustenabilitate, Amploare, Inovație.

Considerăm că a venit momentul să tratăm sustenabilitatea mai puțin ca un simplu „trend” al pieței și mai mult ca o necesitate pentru construirea unui viitor mai bun, unde sănătatea noastră este pe primul loc și impactul sectorului construcțiilor asupra mediului înconjurător este considerabil diminuat.

De aceea, poate una dintre cele mai importante direcții este cea a dezvoltărilor sustenabile, arie în care Vitalis deja are câteva proiecte importante în coordonare și/sau monitorizare.

În plus, ne concentrăm, ca și până acum, pe proiecte de amploare, unde inovația este un element cheie, proiecte care pot face diferența și pot trasa noi direcții în ceea ce privește modul în care trăim, muncim, producem, depozităm și facem cumpărături.


Vitalis Consulting este una dintre cele mai importante companii de consultanță în construcții, care activează la nivel internațional, coordonând proiecte majore din sectoare variate. Cu peste 16 ani de activitate și o echipă de peste 100 de profesioniști în domeniul construcțiilor și imobiliarelor, Vitalis derulează parteneriate cu unii dintre actorii majori ai pieței, calitatea serviciilor oferite fiind premiată în nenumărate rânduri de-a lungul anilor, în cadrul a renumite gale internaționale.


Site: https://www.vitalis.com/home