in

Nusco Imobiliara își întărește echipa prin recrutarea lui Bogdan Iliescu

Nusco Imobiliara continuă implementarea planului său de dezvoltare prin creșterea echipei, cooptând-l pe  Bogdan Iliescu în funcția de Director Comercial. Iliescu  are o experiență de peste 15 ani în Real Estate și a contribuit cu expertiza sa la multe proiecte imobiliare de succes pe piața locală.

Anterior, Bogdan a mai acoperit roluri de vânzări, coordonare și management în companii de Real Estate, atât consultanță, cât și dezvoltatori imobiliari. Cu o bogată practică în domeniu, Iliescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți consultanți din industria de profil.

Acest rol mă onorează și, sunt convins, că alături de echipa Nusco Imobiliara vom realiza împreună obiectivele companiei și anume acelea de a oferi, în continuare, produse rezidențiale și de birouri în permanentă adaptare – la cele mai înalte standarde de calitate și ținând cont de toate criteriile de sustenabiliate, care sunt prioritare pentru proiectele Nusco Imobiliara”, a declarat Bogdan Iliescu, Director Comercial, Nusco Imobiliara.

Aceasta este o nouă poziție în cadrul companiei și este dedicată dezvoltării portofoliului și tuturor relațiilor comerciale ale Nusco Imobiliara, atât cele rezidențiale, cât și cele din segmentul de office. “Este o mișcare strategică pentru noi cooptarea lui Bogdan, deoarece un profesionist cu o experiență vastă ca a lui ne va ajuta în creșterea portofoliilor noastre. Noi investim în mod constant la formarea profesională a echipei noastre și suntem în continuă căutare de profesioniști de top“,  spune Michele Nusco, CEO, Nusco Imobiliara.

Cu 25 de ani de experiență pe piața locală, Nusco Imobiliara este un jucător de referință în dezvoltarea rezidențială și comercială din România. Nusco Imobiliara a dezvoltat și livrat cu succes proiecte importante pe piața locală: Premio – ansamblu de tip rezidențial premium boutique; complex rezidențial CITTA Park; clădirea de birouri Nusco Towers; clădirea de birouri Caramfil; clădirea de birouri Floreasca One; clădirea de birouri Floreasca Two; Parcul Comercial Pipera, Nusco City Faza 1A; Nusco City Faza 1B – aproape de finalizare; Nusco City Fazele 2 și 3,  pregătite pentru lansare și în pregătire finală pentru dezvoltarea celui mai nou ansamblu de vile din Nordul Capitalei –  Nusco Homes.