in ,

Dezvoltat în România, IMMUNE Building Standard™ câștigă o recunoaștere de cinci stele în Asia. Menarco Tower din Manila, Filipine, a obținut Resilient – Shell & Core

IMMUNE Building Standard™ este adoptat cu succes încă o dată în Asia de către Menarco Development, unul dintre cei mai inovatori dezvoltatori imobiliari din Filipine, în Menarco Tower, clădirea de birouri de tip boutique, multi-premiată, situată în Metro Manila. Clădirea de birouri a obținut o certificare IMMUNE Building Standard™ de 5 stele pentru Shell & Core.

IMMUNE Building Standard™ a fost dezvoltat de Genesis Property și lansat pentru a răspunde amenințărilor la adresa sănătății mediului construit cauzate de pandemie. Standardul a fost adoptat la nivel global de companii din întreaga lume pentru a-și consolida angajamentul de a avea clădiri mai sănătoase atât în prezent, cât și în viitor. Standardul a ajuns în Asia în luna iunie și continuă să câștige recunoaștere în regiune.

„Doresc să felicit întreaga echipă Menarco Development pentru pasiunea autentică și energia pozitivă pe care au depus-o în procesul de certificare. Obținerea etichetei IMMUNETM 5 stele – Resilient Shell & Core demonstrează muncă extraordinară din partea echipei, bune practici și respect pentru afacerea lor. Uneori este nevoie de o pandemie pentru ca oameni din diferite colțuri ale lumii să lucreze împreună și să realizeze lucruri minunate. Cea mai înaltă certificare a etichetei IMMUNE Building Standard™ pentru Menarco Tower se traduce nu doar printr-un angajament colectiv pentru clădiri sănătoase, ci și printr-o contribuție la o lume mai sănătoasă”, a spus Liviu Tudor, fondator al Genesis Property și președinte al Federației Europene a Proprietăților.

Menarco Tower are o suprafață construită de 25.876 mp și 32 de etaje, iar activitățile în aer liber sunt încurajate și recomandate pe terasa Pandan, unde sunt puse la dispoziție și parcări pentru biciclete și zone de dușuri. Intrările din Menarco Tower dispun de sisteme de dezinfectare, bariere de aer, covorașe și stații de dezinfecție. Toaletele sunt dotate cu senzori pentru lumini, robinete și uscătoare de mâini.

Clădirea dispune de aer proaspăt cu ajutorul filtrelor MERV 13, care mențin nivelurile de CO2 sub 500 PPM, verificate și monitorizate în permanență de senzorii de calitate a aerului. În plus, clădirea de birouri are o politică de curățenie ecologică, în cadrul căreia se utilizează numai substanțe chimice, materiale de curățare și procese de curățare conforme. Mai mult, toate materialele care intră în clădire sunt evaluate din punct de vedere al sustenabilității.

„Încă din prima zi, Menarco Development Corporation a proiectat, construit și oferit doar cele mai sigure și sănătoase spații și experiențe pentru fiecare persoană cu care am interacționat. Suntem onorați de faptul că Menarco Tower este primul beneficiar din Asia al certificării IMMUNE™ Resilient, cel mai înalt calificativ acordat de Healthy by Design Institute. Această recunoaștere certifică spațiile noastre ca fiind pregătite pentru amenințarea actuală sau viitoare reprezentată de Covid sau de orice alt eveniment similar viitor. Construirea unor spații mai bune care să ofere liniște sufletească pentru toți, acesta este scopul nostru final”, a spus Carmen Jimenez-Ong, Fondator & CEO, Menarco Development Corporation.

IMMUNE™ se bazează pe o investiție practică într-un sistem Healthy by Design (HbDS), care încorporează o rețea de senzori specializați ce măsoară parametrii mediului interior, cum ar fi nivelul aerului, umiditatea, temperatura sau CO2, dispozitive și tehnologii disponibile.

„Suntem foarte bucuroși să avem un parteneriat puternic cu Menarco Development Corporation în Asia și să împărtășim misiunea de a crea spații interioare sănătoase pentru angajații, chiriașii și partenerii noștri. La HDBI, suntem mândri să demonstrăm încă o dată că IMMUNE™ este o propunere relevantă pentru orice companie care dorește să fie pregătită pentru provocările de sănătate ale viitorului”, a spus Darren Allen, Director al Healthy by Design Building Institute.

De asemenea, standardul recomandă un set de măsuri care integrează personal dedicat, cum ar fi IMMUNE™ Steward, și noi facilități, promovând reguli operaționale și de sănătate. Un evaluator autorizat al clădirii efectuează evaluarea și recomandă ca o proprietate să devină certificată IMMUNE™ cu una dintre cele trei etichete: Strong (3 stele), Powerful (4 stele) sau Resilient (5 stele).

Despre IMMUNE Building Standard™

IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator care certifică reziliența clădirilor la amenințări de sănătate precum pandemia Covid-19, a fost lansat în 2020 de Genesis Property, lider în dezvoltarea de birouri de clasă A în România, cu o experiență de aproape 20 de ani în sectorul imobiliar. Genesis Property deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A pentru clienți precum HP, Accenture, Societe Generale, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie în mod durabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului. Conceput ca răspuns la pandemia COVID-19, acest standard este inspirat din tehnologiile și procedurile avansate utilizate cu succes în instituțiile medicale și în unitățile de cercetare și adaptat pentru a fi utilizat în domeniul imobiliar comercial.

immune-building.com 

Despre Menarco Development Corporation

Inspirată de viziunea de a deveni o voce de încredere la nivel global în crearea de spații destinate lucrului, relaxării și dezvoltării centrate pe umanitate, familia Jimenez, condusă de Menardo R. Jimenez și fiica sa Carmen Jimenez-Ong, a înființat Menarco Development Corporation în 2014. Mânată de un scop clar, acela de a construi doar ”mai bine”, Menarco Development Corporation creează spații și locuri care răsplătesc oamenii cu experiențe relevante și sănătoase, păstrând întotdeauna în centru nevoile umane. Menarco Tower, un turn de birouri corporate premium, situat în mijlocul celui mai progresist cartier de afaceri din țară, continuă să fie un deschizător de drumuri prin crearea celor mai sănătoase spații din Asia de Sud-Est.