Redacție
Conform unor știri recente, cutremurul este considerat un factor de risc major pentru Capitală, potrivit unui document întocmit de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Am discutat cu Mariana Garștea, specialist în monitorizare structurală și geotehnică și în transformarea digitală a infrastructurii, în prezent Directorul General al companiei Sixense România. Pentru că riscul seismic este unul dintre riscurile ce amenință sănătatea structurală a mediului construit – obiectul principal de activitate al companiei pe care Mariana Garștea o conduce –, am cerut opinia expertului în acest sens.
Ce părere aveți despre riscul seismic ce amenință mediul construit de Capitală, readus acum în discuție în contextul celui mai recent raport întocmit de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență?
Am văzut știrea la care vă referiți. De altfel, cred că subiectul vulnerabilității seismice a mediului construit – mai ales cel din Capitală – este unul îndelung dezbătut, comentat și care apare periodic în atenția și pe agendele mass-media.
Dincolo de discursuri alarmiste, cred că este un fapt binecunoscut acela că România este considerată ca fiind una dintre țările cu cea mai mare activitate seismică din Europa și între primele 10 țări din lume în ce privește expunerea la cutremur, după suprafață construită, conform statisticilor existente la nivel european și internațional (Atlas of the Human Planet 2-17 – Global Exposure to Natural Hazards). Evaluările recente de risc indică faptul că aproape 75% din populație și peste 60% din infrastructura existentă sunt expuse riscului seismic, acesta contribuind la peste 70% din produsul intern brut.
În mod clar, toate statisticile ne arată că e nevoie ca România în general să accelereze acțiunile care să contribuie la creșterea rezilienței fondului construit, iar riscul seismic este un aspect important în acest sens.
De asemenea, știm deja și că avem un fond construit îmbătrânit, care are nevoie urgentă de consolidare seismică, de intervenții care să asigure stabilitatea structurală și funcțională – și asta nu doar în eventualitatea unei calamități (un cutremur de magnitudinea celui din 1977, de exemplu), ci și pentru a proteja clădirile și de seismele repetate și frecvente, de un impact care nu este imediat vizibil, dar care, prin acumulare, poate să genereze daune extrem de mari patrimoniului construit: fisuri, tasări etc.
Problematica riscului seismic rămâne, deci, una actuală, relevantă, una dintre prioritățile investițiilor și intervențiilor asupra mediului construit din România.
Ce anume se poate face și cum anume ar trebui acționat, în câțiva pași foarte concreți?
În mod foarte clar, este nevoie de urgentarea acțiunilor de consolidare realizate de autoritățile responsabile în acest sens. Aceasta este singura soluție certă și una care trebuie să se întâmple rapid.
Până la consolidări însă, este nevoie să știm starea de fapt a acestor clădiri, să colectăm date despre ele, în baza cărora să poată fi propuse planuri și strategii cât mai eficiente de consolidare. Mă refer aici la necesitatea de a realiza expertize structurale și inspecții tehnice, cu determinarea măsurilor relevante pentru siguranța structurală a clădirilor.
Deși există un consens general în rândul experților asupra faptului că mare parte din fondul construit existent din România este expus unui risc seismic mediu sau ridicat, de fapt riscul efectiv este în mare parte necunoscut, din cauza unei lipse acute de date cu privire la vulnerabilitatea reală a fondului construit.
În funcție de aceste date, se vor lua decizii complexe, cum ar fi prioritizarea investițiilor raportat la gradul de risc, la nivelul de expunere al comunităților și la beneficiile acțiunilor de reducere a riscului seismic. Din păcate, sunt de părere că în prezent, astfel de decizii nu se bazează pe astfel de informații absolut esențiale; deci mergând mai departe spre fondul problemei, dimensiunea reală a riscului seismic nu este pe deplin cunoscută, deoarece informațiile nu sunt colectate sistematic.
Din păcate, deși discutăm despre renovări și reabilitări, de multe ori ele înseamnă doar „aici a apărut fisura asta, mai dau un var și o acopăr, am rezolvat situația”. Însă riscul seismic este reglementat foarte bine în legislație – normativul trebuie aplicat cu responsabilitate și știind cu exactitate în ce scenariu este fiecare clădire. Apoi, monitorizarea structurală a acestora devine absolut vitală pe termen lung, pentru a urmări comportarea în timp a fiecărei construcții.
La nivel și mai macro, avem nevoie ca politicile de reducere a riscului seismic să fie corelate cu cele de dezvoltare durabilă și reziliență climatică ale României. Pentru că riscul seismic este un aspect dintr-o realitate și o filosofie mult mai mare după care ar trebui să ne ghidăm, legată de sustenabilitate, de construirea unor clădiri mai sigure, mai protejate în fața riscurilor, mai performante în cele din urmă.
Întorcându-mă la subiect, PNRR cuprinde o componentă importantă dedicată renovării clădirilor. Am speranța și încrederea că ne vom folosi în mod responsabil de aceste investiții, pentru a lua toate acțiunile și deciziile necesare.
Cine deține responsabilitatea pentru a proteja clădirile de un cutremur? Ce poate face comunitatea, adică locatarii acestor clădiri?
Proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare clădiri si infrastructură – au obligaţia să acţioneze în vederea reducerii riscului seismic și, în plus, răspund în condiţiile legii, material, contravenţional şi civil, după caz, pentru nerealizarea măsurilor de intervenţie dispuse de la caz la caz.
Legislația națională pune la dispoziție multe instrumente tehnice pentru a realiza acest lucru: urmărirea comportării în exploatare a mediului construit din proprietate sau administrare, expertizarea tehnică etc.
Dacă vorbim despre comunități și societatea civilă, este nevoie de o informare temeinică începând de la nivel individual; fiecare trebuie să se informeze, pentru că informații există: de la achiziția unui apartament până la ce presupun întreținerea și acțiunile de reabilitare care se fac asupra clădirilor pe care le locuiesc.
Atunci când este vorba despre siguranța noastră, implicarea trebuie să fie maximă. Uneori, sunt uimită de lipsa totală de interes și implicare în astfel de subiecte. Consecințele pot fi dezastruoase.
Doar un exemplu: câte dintre asociațiile de proprietari chiar sunt conștiente de magnitudinea riscului și știu ce au de făcut ca măsuri de reducere a riscului seismic? Extrem de puține.
Punând presiune începând de la Beneficiarul final, cred că vom avea o reacție în lanț pe termen lung: dezvoltatorii vor construi responsabil, autoritățile vor înțelege pe deplin ce înseamnă un mediu construit sănătos și ferit de riscuri, iar monitorizarea sănătății structurale va deveni o normalitate, o realitate nenegociabilă, unul dintre factorii principali pe care să-i luăm în considerare când ne uităm la orice clădire în care locuim sau lucrăm.
Ce fel de soluții digitale există în acest moment, care pot contribui la monitorizarea și pregătirea Bucureștiului în fața vulnerabilității seismice?
Înainte de a vă răspunde totuși, aș vrea să sugerez autorităților publice să planifice un studiu de vulnerabilitate climatică, în care să se analizeze și riscul seismic, pe lângă alte riscuri – temperatura în creștere, inundațiile, furtunile tot mai frecvente etc., prin care să fie analizate cel puțin 90% dintre clădirile din București sau orice altă zonă afectată de riscul seismic și restul riscurilor.
Un astfel de studiu va răspunde multor întrebări și noi, utilizatorii mediului construit, vom ști cât de vulnerabilă este fiecare clădire și vom ști ce măsuri trebuie luate la nivel individual și mediu asociativ și, mai important, vom ști cât ne costă creșterea rezilienței mediului construit în fața acestor riscuri, astfel încât să fim în siguranță. Și, ca să continuăm, un astfel de studiu vine și cu o serie de recomandări, printre care și monitorizarea acestor riscuri.
Pentru monitorizarea riscului seismic și cât de afectat este mediul construit după fiecare seism relevant, există soluții tehnice de ultimă generație prin care se obțin toate informațiile necesare, încât să nu mai stăm „în beznă”.
Nevoia de monitorizare a riscului seismic este absolut stringentă și digitalizarea acestui proces este cu atât mai importantă.
Există soluții, pe care le oferim chiar noi, la Sixense România, prin care datele colectate pot fi stocate și folosite de autoritățile-cheie, pentru a asigura un proces cât mai corect, transparent și eficient în acest sens. Mă refer aici la platforme digitale cu ajutorul cărora monitorizăm în timp real comportarea clădirilor, vedem orice depășire a pragurilor de siguranță setate, înțelegem efectul vibrațiilor asupra structurii și putem să luăm decizii de intervenție, să realizăm scenarii proactive, ce salvează multe bugete și, evident, ne protejează de riscuri mult mai mari: eventualitatea unor pagube materiale sau umane, ca efect.
Desigur, este întotdeauna important în mâinile cui lăsăm aceste soluții. Digitalizarea este importantă, însă nu vorbim doar despre digitalizare de dragul digitalizării, ci despre o cunoaștere foarte bună a legislației, a normelor în vigoare, a standardelor de calitate – toate trebuie aplicate în funcție de specificul fiecărui proiect și de scopul acestuia.
Așa că las aici și un îndemn la responsabilitate – mai ales atunci când vine vorba despre un subiect atât de sensibil ca cel al riscului seismic. Riscul trebuie înțeles și evaluat, datele trebuie colectate corect și transparent, apoi folosite și aplicate pentru a lua măsuri reale și adaptate la context. Doar așa vom reuși să avem un mediu construit sănătos și sigur.