in , ,

Fortim, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, își extinde portofoliul de property management cu două proiecte comerciale din Cluj. Dezvoltarea acestei direcții de business, un obiectiv pentru 2022

Costin Nistor, Managing Director Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate

Fortim, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, a semnat un contract de management al proprietății, pentru clădirea de birouri Maestro Center, din Cluj-Napoca, ca și pentru parcul industrial Tureni, din județul Cluj.

„Cu acest nou mandat de management al proprietății, pe lângă birouri și retail, intrăm și pe segmentul industrial și vom acoperi întreaga gamă de spații comerciale pe care le vom avea în administrare. Pentru 2022, ne-am setat să dezvoltăm și mai mult această direcție de business în cadrul companiei și există deja premise încurajatoare. După doar o lună din acest an, am mărit portofoliul cu 15%, ajungând la o suprafață totală de 115.000 mp spații comerciale aflate în administrare, iar până la finalul anului sperăm să îl creștem cu 50%.“

Costin Nistor, Managing Director Fortim T.A., membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate

Un proiect de birouri de clasa A, Maestro Center este structurat pe nouă etaje și dispune de o suprafață totală de aproximativ 10.000 de metri pătrați, respectiv o suprafață închiriabilă de 7.000 de metri pătrați. La parter este prevăzută o zonă comercială, unde în acest moment funcționează un restaurant și unde este disponibil un spațiu de servicii.

Maestro Center, Cluj-Napoca

Clădirea de birouri este situată în zona centrală a orașului Cluj-Napoca, cu acces direct către centrul istoric, unde sunt concentrate toate instituțiile statului, dar și către aeroport.

Maestro Center devine, astfel, a doua clădire de birouri din Cluj-Napoca aflată în administrarea Fortim, după Hexagon Offices, ridicând stocul office administrat aici de companie la 28.000 de metri pătrați.

Parcul industrial de la Tureni, județul Cluj, se află în apropiere de A3, cu acces direct către municipiul Cluj-Napoca. Proprietatea are o suprafață totală de 8.000 de metri pătrați, ce include spații industriale și de birouri, dispuse pe parter și două etaje, alături de un teren de 30.000 de metri pătrați. Pe viitor, este prevăzută extinderea suprafeței spațiilor industriale de închiriat, în perioada 2022-2024.

Parcul indusrial Tureni

Avantajele administrării clădirii de către un PM (Property Manager)
În acest moment, reprezentanța Alianței BNP Paribas Real Estate în România mai furnizează servicii de management al proprietății pentru America House, o clădire-etalon, situată în apropierea Guvernului României, în Piața Victoriei, din București, Hexagon Offices, o clădire centrală de birouri din Cluj-Napoca și centrul comercial Promenada, din Târgu Mureș.

„Semnarea unui contract de management al proprietății asigură o profesionalizare a serviciilor oferite chiriașilor, prin sisteme informatice performante, folosite în emiterea și urmărirea facturilor, în reconcilierea serviciilor, în plata utilităților, dar și prin personalul specializat din domeniile financiar, legal și tehnic, pus la dispoziție de PM. Estimăm că în următoarea perioadă, va crește numărul proprietarilor care vor contracta servicii profesionale de administrare a imobilelor, atât pentru proiecte mari, parcuri de business, cât și pentru clădiri de talie medie, pe toate segmentele comerciale: birouri, industrial și retail.”

Costin Nistor, Managing Director Fortim T.A., membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate

Despre Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate
Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate în România, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002, iar din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar și servicii de property management și project management. Pe zona de property management compania are in administrare peste 100.000 de metri pătrați de spații de birouri și retail. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Indotek, Kesz. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacționarea de spații pentru Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL,UMT Software, Future Electronics, The Home sau Bioderma.