in ,

A fost inaugurat cel mai înalt hotel din lume: Shanghai Tower

Shanghai Skyline Sunset

Cel mai înalt hotel din lume a fost inaugurat în vârful Shanghai Tower, un zgârie-nori care are o înălţime de 632 de metri şi care se află în capitala economică a Chinei, informează Agerpres citand AFP.

Acest hotel de lux ocupă ultimele etaje ale Shanghai Tower, care are în total 128 de etaje şi ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din lume, după celebrul Burj Khalifa (828 de metri) din Dubai.

J Hotel, inaugurat oficial sâmbăta trecută, aparţine grupului Jin Jiang International Hotels, al cărui acţionar majoritar este statul chinez.

Hotelul are 165 de camere, dintre care unele pot fi închiriate cu preţuri astronomice, aşa cum este cazul celui mai frumos dintre apartamentele sale, decorat cu candelabre de cristal şi echipat cu o saună, care poate fi închiriat cu 67.000 de yuani (8.660 de euro) pentru serile de sâmbătă.

Restaurantul hotelului, situat la etajul 120, şi piscina, plasată la etajul 88, fac parte dintre principalele atracţii ale acestui hotel, a cărui deschidere oficială a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.