in ,

Teodor Stoica, Genesis Property: Biroul nu se mai referă doar la spațiul în care lucrăm. Biroul viitorului înseamnă, de fapt, oamenii!

Criza generată de Covid-19 a schimbat, fundamental, tendințele din piața muncii. În timp ce funcția biroului va continua să evolueze și după pandemie, oamenii vor avea întotdeauna nevoie de un loc care să alimenteze spiritul comunității și să susțină schimbul de idei, promovând relații față în față pe care tehnologia se „luptă” să le reproducă. Deși nu există o soluție unică pentru gestionarea resurselor umane, liderii companiilor înțeleg sau ar trebui să înțeleagă că biroul bazat pe oameni va fi câștigător în viitor.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) afirmă că modelul de afaceri bazat pe om „combină – pe un nivel egal de importanță – obținerea profitului cu sustenabilitatea socială și de mediu”. Într-o cercetare de anul trecut, Accenture a descris abordarea bazată pe om ca fiind necesară pentru ca liderii să adauge strategiilor de business „o viziune empatică prin care să fie înlesnită înțelegerea dorințelor și nevoilor indivizilor, în special a celor care experimentează și creează produsul sau serviciul.”

Un loc de muncă în care oamenii sunt în centrul atenției asigură creștere organizațională și profituri sporite, pe de-o parte, dar și angajați și clienți mai mulțumiți, pe de altă parte.

Analizând părerile a peste 2.000 de angajați din 10 țări, în studiul „Reinventați noul viitor al muncii pentru a clădi o lume mai bună”, JLL explorează dinamica și așteptările forței de muncă într-o lume post-pandemică și oferă informații despre modul în care companiile pot reinventa modul în care gestionează angajații și locurile de muncă acum, dar și dincolo de anul 2021. JLL a identificat patru priorități strategice care ajută la construcția viitorului muncii.

  • Strategia pentru oameni se referă la oferirea unor experiențe de lucru memorabile angajaților, indiferent de locul de unde lucrează (acasă, birou, coworking etc.).

Pe măsură ce ne adaptăm la mediul în continuă schimbare, ascultarea și recunoașterea preocupărilor angajaților vor fi esențiale. Angajații care se simt conectați cu organizația și au un sentiment de apartenență sunt mai productivi și mai determinați să rămână în cadrul acelei organizații.

Cu cât mai multe companii vor crea canale pentru un dialog deschis cu salariații, cu atât aceștia vor fi mai dispuși să-și exprime opiniile și să ofere feedback atunci când li se cere.

  • Strategia de afaceri potrivit căreia locul de muncă trebuie să fie în centrul atenției pentru eficientizarea managementului talentelor.

Există rapoarte care spun că, în următorii ani, mai mult de 36 de milioane de oameni din toată lumea își vor pierde locurile de muncă din cauza noilor tehnologii. Pandemia Covid-19 a accelerat acest proces, inteligența artificială înlocuind anumite meserii mai rapid ca niciodată.

O afacere bazată pe oameni va crea locuri de muncă care nu pot fi preluate de roboți, ceea ce înseamnă crearea de roluri în organizație prin care oamenii să-și folosească abilități umane unice, precum creativitatea, comunicarea și empatia.

În perioada imediat următoare apogeului pandemiei, multe organizații au lansat programe extinse pentru a sprijini bunăstarea angajaților și a le ușura tranziția bruscă către munca la distanță. În lunile care urmează, planurile de management al schimbării și de comunicare continuă ar trebui să mențină un accent atât pe scenariile de revenire la birou, cât și pe cele referitoare la un mod de lucru hibrid.

Flexibilitatea în ceea ce privește locul de desfășurare a muncii și programul de lucru va ajuta la reducerea factorilor de stres din rândul angajaților.

  • Strategia referitoare la locul de muncă susține că organizația viitorului trebuie să reinventeze locul de muncă și scopul acestuia, punând accent pe bunăstarea angajaților.

Pandemia a schimbat, pentru totdeauna, definiția locului de muncă. Și, deși există elemente ale realității actuale pe care companiile nu le pot controla, există și strategii prin care organizațiile se pot asigura că îi susțin pe angajați să reușească chiar și în aceste vremuri fără precedent.

86% dintre liderii de business recunosc că nevoile angajaților vor fi în centrul arhitecturii viitoare a locurilor de muncă.

  • Strategiile imobiliare corporative se vor concentra pe repoziționarea portofoliilor imobiliare, cu o creștere a numărului de companii care utilizează modelul de lucru hibrid pentru a satisface nevoile angajaților.

Specialiștii JLL susțin că „pandemia a accelerat transformarea digitală a afacerilor și a adus sănătatea și bunăstarea individuală în prim plan. În viitor, tehnologia va contribui la creșterea performanței și productivității la locul de muncă, indiferent de spațiul în care ar putea activa lucrătorii individuali.”

Studiul JLL a constatat, totodată, că majoritatea angajaților doresc să se întoarcă la locul de muncă, 72% dintre respondenți raportând o preferință de a lucra de acasă maximum două zile pe săptămână. Sistemul de lucru hibrid va contribui la îndeplinirea noului scop al biroului, respectiv cel de a deveni centrul interacțiunii și angajamentului social.

„Într-o lume post-pandemică, cei care vor acționa curajos și proactiv în reinventarea locului de muncă, pornind de la nevoile oamenilor din companie, vor fi liderii viitorului. Nu mai există cale de întoarcere la vechile modele…”, a concluzionat Dr. Marie Puybaraud, șefa departamentului de cercetare din cadrul JLL Corporate Solutions.

Cu alte cuvinte, organizațiile cu strategii axate pe talente, pe flexibilitatea forței de muncă, sănătatea, bunăstarea și experiența umană vor fi câștigătoare post-pandemie.