in ,

Solid House continuă povestea de succes de la malul mării și vinde mai mult de 80 % dintr-un proiect demarat recent

Dezvoltatorul Solid House a demarat în urmă cu trei luni un nou proiect rezidențial la malul mării, situat la doar cinci minute de plajă și a reușit  să vândă peste 80% din apartamente, în pofida crizei medicale. Reprezentanții proiectului ne-au declarat că după perioada stării de urgență, piața imobiliară și-a revenit treptat la normal. “Ba chiar s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De exemplu, în cadrul Ansamblului Solid Residence Jadului au fost vândute mai mult de 80% din apartamente, în condițiile în care lucrările au fost demarate în urmă cu 3 luni”, susțin reprezentanții proiectului.

Proiectul va consta în construirea unui bloc cu două scări, regim de înălțime Subsol + Parter + 3Etaje, parcare subterană și lifturi pe fiecare scară.

Acest proiect reușeste să îmbine cele mai înalte standarde de calitate, modernitatea și confortul unei locuințe bine gândite, cu un cadru natural, ferit de tumultul unui oraș în continuă mișcare, propunând una dintre cele mai frumoase panorame asupra Lacului Siutghiol.

“Este proiectat și construit în cadrul unei frumoase oaze luxuriante, chiar pe malul lacului Siutghiol, la nici 5 minute de plajă”, ne-a declarat reprezentantul proiectului.

Construit cu imensă responsabilitate, atenție deosebită la detalii, finisaje de cea mai bună calitate, gândit pentru satisfacerea celor mai exigente cerințe, Solid Residence Jadului zona Campus reprezintă cea mai buna opțiune de viitor, atât prin calitatea materialelor folosite, cât și prin amploarea facilităților oferite.

Solid House Zona Intim

Dezvoltat pe o suprafață de 6.000 mp, pe strada Corbului, nr 3 , ansamblul rezidențial pune la dispoziție apartamente cu 2 si 3 camere și studiouri spațioase, dispuse pe 3 scări cu regim de înălțime 2Subsoluri + Parter + 11Etaje.  “În cadrul acestui proiect, cumpărătorii pot beneficia de modalitatea de plată cu rate la dezvoltator”, subliniază reprezentanții proiectului.

Poziția strategică a complexului oferă accesibilitate către orice punct important de interes și către toate facilitățile orașului: mijloace de transport în comun, grădinițe, școli, supermarket-uri, Piața Brick, restaurante, centre comerciale, astfel creând un echilibru între o viață activă și recrearea absolut necesară.

Parcarea autoturismelor se află la subteran , pe 2 niveluri și acoperă 120% din necesarul de locuri de parcare. Accesul este restricționat cu bariera automatizată, gard, paza si monitorizare video 24/7, fiecare apartament fiind dotat si cu video interfon.

Gândit la cele mai înalte standarde de calitate, proiectul este menit sa ofere un stil de viață modern și confortabil, fiind optiunea No1 pentru o viață urbană de calitate, exact în centrul unui oraș în continuă dezvoltare.

Solid Residence Mamaia Zona Butoaie

Amplasat între două ape chiar pe malul lacului Siutghiol și la doar 1 minut de Marea Neagra, ansamblul rezidențial îmbină utilul unei locuințe permanente cu plăcerea unei escapade de weekend la malul mării. Aceasta zonă exclusivistă și plină de viață din stațiunea Mamaia, abundă de numeroase terase, restaurante, cluburi, plaje de lux, centre de agrement și multe altele.

Proiectul cuprinde 237 de apartamente dispuse în 4 scări cu regim de înălțime Subsol + Parter + 8Etaje ce se predau complet finisate și dotate : cu uși interioare si exterioare, centrală și calorifere, gresie/parchet, faianță , aer condiționat, tâmplărie PVC cu geam termopan, obiecte sanitare, instalații electrice, termice, sanitare, de gaz și beneficiază de soluții avantajoase de finanțare: Plata cu credit bancare , Plata esalonata , Plata integrala cu discount.

Complexul rezidențial oferă numeroase facilități:

✓ Acces restricționat cu barieră automatizată și gard

✓ Parcare subterană

✓ Spații verzi

✓ Pază și monitorizare video

Ai visat să fii mereu în vacanță?

Alege să fii parte din comunitatea Solid Residence și porneste încrezător spre un nou stil de viață!