in ,

Frații Micula pregătesc un proiect rezidențial în zona centrală a Bucureștiului

Frații Ioan și Viorel Micula așteaptă avizarea planului urbanistic ce vizează construcția unui bloc cu circa 60 de apartamente în spatele Casei Sică Bolintineanu, ce urmează a fi conservată, și care se află în apropierea Colegiului German Goethe, din centrul Bucureștiului.

Frații Micula au cumpărat proprietatea cu valoare istorică încă din 2001 și au mai avut un Plan Urbanistic Zonal aprobat de primărie pentru un bloc cu două subsoluri și 5 etaje, însă acesta a expirat. Noul plan prevede ridicarea unui bloc cu două subsoluri și trei etaje, plus etajul patru retras, cu o suprafață desfășurată de circa 5.000 de metri pătrați, ce ar putea fi împărțită la circa 60 de apartamente, potrivit Profit.ro.

Adiacent viitoarei construcții se află Casa Sică Bolintineanu, cu o suprafață de 413 metri pătrați, pe care frații Micula au anunțat că o vor conserva și pune în valoare prin inserții noi de arhitectură care nu vor afecta negativ imaginea acesteia.

În calitate de inginer șef al Primăriei București, Sică Bolintineanu a coordonat modernizarea Bulevardelor Elisabeta și Carol și construcția sediului Primăriei din fața Cișmigiului. El a pus și bazele primei fabrici de produse din ciment din România, fabrica Frații Bolintineanu. Contactat de Profit.ro, Viorel Micula nu a răspuns până la publicarea acestei știri. Mai mulți locuitori din zona imobilului sunt nemulțumiți de acest proiect, apreciind că amenință să le umbrească proprietățile și să aglomereze traficul auto din zonă.

Până acum, frații Micula au fost activi pe piața imobiliară din București doar prin terenurile pe care le dețin în portofoliu, achiziționate înainte de 2007.