in ,

A crescut numărul autorizațiilor de construire după pandemie

După ridicarea stării de urgență, numărul autorizațiilor de construire eliberate a început să crească, înregistrând în luna iunie o majorare importantă față de luna mai.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică, în luna iunie au fost eliberate 3.881 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale. Acest număr este mai mare cu 26,7% față de luna mai a acestui an și aproape la același nivel comparativ cu cel din iunie 2019 (variație de 0,2%). În primul semestru al acestui an, au fost eliberate 17.878 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 12,1% faţă de semestrul corespunzător al anului precedent. În iunie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a fost de 7 autorizaţii. Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+104 autorizaţii), Nord-Est (+60), Centru (+33), Sud-Vest Oltenia (+24), şi Vest (+4). Scăderi au fost în Bucureşti-Ilfov (-146 autorizaţii), Sud-Est (-47) şi Sud-Muntenia (-25). În perioada ianuarie – iunie din acest an, scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-717 autorizaţii), Sud-Est (-567), Sud-Muntenia (-373), Centru (-288), Nord-Est (-265), Sud-Vest Oltenia (-213) şi Vest (-163). Creştere a fost în regiunea Nord-Vest (+119 autorizaţii).

Informaţiile publicate de arenaconstruct.ro pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Citeste articolul intreg https://www.arenaconstruct.ro/numarul-autorizatiilor-de-construire-a-crescut-dupa-starea-de-urgenta/ .