in

„O criză imobiliară reală nu va fi. Acest moment nu a surprins piața imobiliară într-o bulă”

O reducere a activității imobiliare este normală şi sănătoasă, pe termen scurt, în situația apărută pe fondul răspândirii noului coronavirus în România, la fel și o corecție în piață, pe segmentele unde au fost semnalate deja derapaje. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre o criză imobiliară reală, așa cum a fost cea cu care ne-am confruntat în urmă cu 12 ani, este de părere Valentin Morar, CEO-ul Wallberg Properties, dezvoltator cu investiții de peste 90 de milioane de euro și proiecte rezidențiale pe segmentul premium de peste 150.000 de mp construiți în portofoliu.

„O criză imobiliară reală nu va fi, acest moment nu a surprins piața imobiliară într-o bulă. Piața este așezată corect, proiectele sunt vândute, nu există stocuri de locuințe disponibile și speculatorii au fost absenți din tranzacționare. Probleme vor avea dezvoltatorii care lucrează pe banii clienților, dar dezvoltatorii mari, serioși, nu au riscuri”, ne-a declarat Valentin Morar.

Desigur, dificultăți vor fi resimțite și în cazul agențiilor imobiliare, adaugă el. Dacă în cazul apartamentelor, scăderi importante de preț nu sunt de așteptate, nu același lucru putem spune despre terenuri, unde domnul Morar crede că vom vedea reduceri de preț importante, cauzate de încetinirea ritmului de dezvoltare.

“Toți dezvoltatorii vor fi mai precauți o perioadă. În următoarea perioadă vom observa o corecție a exceselor. Dar un factor important care poate determina scenariul pe care îl va urma piața imobiliară pe viitor este acela al perioadei de timp pe care se va extinde criza sanitară din România”, a ținut Morar să sublinieze.

Cu toate discuțiile și măsurile luate în ultimul timp pentru protejarea angajaților și a clienților și prevenirea răspândirii virusului, dezvoltatorul a semnat pe parcursul săptămânii trecute rezervări atât pentru locuințe din ansamblul său din Brașov, Sunnyville, cât și pentru proiectul aflat în construcție în Timișoara, XCity Towers.

„În ultima săptămână la Timișoara am vândut apartamente în cuantum de 300.000 de euro, dar în contextul lockdown-ului ne așteptăm să nu avem tranzacții în perioada imediat următoare. În ultimul weekend am avut 22 de contracte, leaduri vin în continuare”, ne-a declarat CEO-ul Wallberg Properties.

Cum se lucrează pe șantierul XCity Towers

Domnul Morar spune că şantierul rămâne și la această oră, operațional, dar se lucrează cu reguli de igienă ridicate și angajații păstrează distanța recomandată de autorități. Personalul administrativ lucrează în ture, o zi home office, o zi la birou. La fel și în cazul departamentului de vânzări. „Pe șantier se lucrează normal, cu păstrarea unor măsuri ridicate de igienă și a distanței de cel puțin doi metri între muncitori – se intervine pe rând în apartamente pentru finisaje, avem dispensere de dezinfectant montate la fiecare intrare în bloc, am oprit programul cu publicul și vizionările pe șantier”, ne-a explicat dezvoltatorul.

XCity Towers este primul ansamblu cu turnuri rezidențiale din Timișoara, acesta urmând să cuprindă la finalizare opt clădiri cu 10 și 15 etaje și 955 de apartamente. Valoarea estimată a proiectului este de circa 62 de milioane de euro.