in

Alber Holding a demarat faza a doua a City of Mara din Timişoara, proiect cu o investitie de peste 55 mil. euro

Alber Holding a demarat faza a doua a proiectului City of Mara Avenue, un ansamblu rezidenţial din Timișoara, care cuprinde șase bocuri cu 507 apartamente, 4.000 mp de spații comerciale, săli de sport și fitness, cafenele, restaurante, spălătorie de haine, librărie, brand-uri de lifestyle.

Construcția deja a început si este situata la bulevard, într-o fostă zonă industrială, la mai puţin de 10 minute de centrul istoric, iar aceasta reprezintă ultima etapă a proiectului City of Mara.

„Provocarea principală a acestui proiect este expunerea foarte generoasă la Calea Circumvalaţiunii. Alegerea a fost să creăm alveole urbane la acest bulevard printr-o volumetrie dinamică şi printr-o variaţie a retragerilor de la aliniamentul stradal. Rezultatul a fost crearea unor spaţii private, semiprivate şi publice. Este, de fapt o operaţiune de urbanizare a unei zone industriale vechi. Am dorit să aducem oraşul la oameni şi să participe la oraş. Ai spaţii intime, dar în acelaşi timp te afli în oraş. Te afli în mijlocul unei vieţi urbane, ai acces la funcţiuni publice, participi la viaţa urbană,“ a declarat Gabriel Almăjan, arhitect în cadrul biroului ATG Studio.

Lucrarile pentru proiectul City of Mara au inceput din anul 2015, iar suprafata terenului pe care se construieste este de 2,8 hectare. Investitia proiectului depaseste 55 milioane de euro.